Brexit-ul crează tot mai multe revolte

85

Nigel Farage, liderul UKIP (Partidul pentru Independenţa Marii Britanii), a pledat marţi, într-un discurs în plenul Parlamentului European reunit la Bruxelles, pentru o abordare ‘matură şi rezonabilă’ în negocierea unei noi relaţii între Marea Britanie şi Uniunea Europeană pe baza accesului netarifat al ţării sale pe piaţa unică europeană, transmite Reuters, citat de agerpres.ro.

‘Dacă aţi decide să vă pedepsiţi singuri şi să respingeţi orice idee a unui acord comercial rezonabil, consecinţele ar fi mult mai rele pentru voi decât ar fi pentru noi’, le-a declarat britanicul colegilor săi eurodeputaţi.

El a îndemnat ‘să încheiem între noi un acord rezonabil de liber schimb şi apoi să recunoaştem că Marea Britanie va fi prietenul vostru, că vom face comerţ cu voi, vom coopera cu voi, vom fi prietenii voştri cei mai buni din lume’.

În aceeaşi şedinţă, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a acuzat pe liderul UKIP că a indus în eroare opinia publică atunci când a afirmat că Marea Britanie plăteşte săptămânal 350 milioane de euro la bugetul UE. ‘Aţi minţit. Nu aţi spus adevărul’, a declarat Juncker.