Noii aleşii oltenilor la scrutinul din 5 iunie au depus astăzi jurământul. În cadrul şedinţei de constituire au fost aleşi şi şefii admnistraţiei oltene. În funcţia de preşedinte al CJ Olt a fost ales Marius Oprescu. El va fi ajutat în gestionarea problemelor din judeţ de Virgil Delureanu şi Ioan Ciugulea, aleşi în cele două funcţii de vicepreşedinţi. La şedinta de constituire a Consiliului Judeţean, condusă de prefectul Silviu Neacşu, au asistat foarte mulţi invitaţi. Printre ei s-a numărat fostul lider al organizaţiei judeţene paul Stănescu şi preşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache.