ˮVisul meu este ca la Spitalul Slatina să creăm o unitate de stroke, de tratament rapid și profesionist al accidentului vascularˮ

• Interviu cu dr. Renică Diaconescu, medic-șef Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slatina

ˮNu există niciun impediment ca să se trateze un accident vascular la Slatina la același nivel în care se tratează și în clinicile universitareˮ, susține Renică Diaconescu, medic primar neurolog și doctor în științe medicale, cu supraspecializare în ultrasonografie Doppler (Investigații paraclinice cerebrale). Șeful secţiei Neurologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a tratat cu succes sute de pacienţi cu afecţiuni neurologice grave, a contribuit la dotarea spitalului slătinean și are o activitate medicală intensă, participând la congrese şi consfătuiri de specialitate, dar şi o activitate publicistică, scriind lucrări şi referate în reviste medicale. Este membru al Societăţii Europene de Neurologie.

Dezamăgit de impedimentele care-l determină după ani de reușite să pună punct cercetării științifice la Slatina, medicul slătinean spune că cea mai mare unitate sanitară din județ se va putea compara în câțiva ani cu spitale bune din Europa și speră ca proiectul înființării unor unități de stroke care să intervină rapid și eficient în cazurile de accidente vasculare astfel încât boala să nu lase sechele să fie implementat cât mai curând.

• Tot mai mulți tineri suferă atacuri cerebrale. Care este cauza numărului mare de afecțiuni ale sistemului nervos la vârste tot mai tinere?
• Cauza numărului mare de accidente vasculare cerebrale, mai ales la vârste tinere, se datorează în primul rând stresului care a apărut în ultima perioadă, alimentației defectuoase și, nu în ultimul rând, consumului de alcool și tutun. Accidentele vasculare au coborât ca nivel de producere la vârste tinere și numărul mare este din ce în ce mai îngrijorător. Suntem îngrijorați de numărul mare de decese care apar la persoane de peste 70 de ani care vin în stare gravă, în ultima fază, cu accidente foarte mari și nu mai putem face nimic pentru ele deoarece au foarte multe complicații- cardiovasculare, pulmonare, renale, metabolice. Se vede foarte bine treaba că există o neglijență a sistemului primar a medicilor din linia I de a monitoriza astfel de cazuri. Scăderea responsabilității în dispensarizarea bolnavilor cronici și depistarea unor afecțiuni face ca foarte mulți pacienți să nu-și cunoască boala, să nu-și cunoască perspectivele evoluției stării lor de sănătate. Mai precis spunând, există o ruptură între medicii de familie și medicii specialiști, care se adâncește din ce în ce mult și la mijlocul acestei rupturi stă pacientul care nu realizează, foarte mulți vin în ultima fază în serviciile de urgență – la UPU și consideră că aici se pot face minuni. Uneori nu poți face mai mult decât îți permite știința la ora actuală și îți permite din punct de vedere biologic boala respectivă.

• În ce condiții se poate face neuroreabilitare la noi?
• La noi, în Slatina, neuroreabilitarea încă suferă. Ar trebui înființată o secție mare de recuperare neurologică. Dacă s-ar putea face undeva în jurul Slatinei, la Drăgănești sau în alt oraș care are nevoie și de astfel de servicii medicale unde să se acorde tratament de reabilitare. Foarte mulți bolnavi vin la noi și după 7-8 zile cât putem ține un accident vascular, mulți aparținători sau familiile bolnavilor spun că n-au cum să-i ia acasă pentru că n-are cine să-i îngrijească sau nu au posibilități. În mod normal, ar trebui să existe un spital de recuperare fie neurologică, fie și pentru alte boli cronice. Eu cred că asta a fi o perspectivă foarte bună, măcar să fie un spital regional pentru recuperare cu 300- 400 de locuri, pe lângă spitalul de urgență.

• Cum le redați pacienților motivația de a relua anumite activități?
• Motivația de a relua anumite activități intervine între medic și pacient pentru că odată văzându-se cu un deficit motor sau un handicap major pacientul începe să cadă și psihic, se consideră o povară pentru familie și pentru societate și de multe ori renunță la a mai continua tratamentul sau recuperarea sa. Trebuie să-l motivezi, trebuie să-i spui că se poate rezolva și că se poate insera în societate, dar că trebuie foarte multă muncă. Foarte mulți pacienți renunță la acest tratament, renunță și familia care vede că pe termen lung bolnavul nu se recuperează, dar trebuie insistat foarte mult. Bolnavul pentru care familia se zbate și încearcă să-l recupereze, se va recupera. Am cazuri de pacienți care s-au recuperat datorită voinței lor și a familiei și cazuri care au abandonat lupta. Motivația vine din partea medicului. Este o suferință foarte mare, cere un efort foarte mare această recuperare neurologică  atât din partea pacientului cât și a medicului, dar trebuie să-l ameninți și să-i spui că decât să devină o povară sau o legumă, mai bine să muncească și să se recupereze. Am văzut pacienți care au fost singuri, dar au avut voință și au reușit să se recupereze, pe când cei care sunt îngrijiți și li se duce totul la pat refuză să mai facă mișcare. Familia trebuie să fie foarte activă și să-i ceară pacientului să se recupereze, nu să-l răsfețe pentru că acest lucru îi este dăunător, iar odată trecut timpul, după 6 luni nu mai poți să recuperezi mai nimic din deficitul motor.

• Sunteți implicat de ani buni în proiecte de cercetare științifică, participați la congrese mondiale. Cun se poate face într-un spital mic ca Slatina cercetare și să se rezolve cazuri dificile?
• Este foarte greu să faci cercetare într-un spital ca Slatina, mai ales că în ultimul timp se cer foarte multe aprobări ca să poți face studiu pe pacienți și îți trebuie și aparatură, muncă suplimentară și foarte multă pasiune. Din păcate, la nivelul Slatinei nu poți face cercetare decât bazată pe observații clinice și câteva paraclinice în RMN sau tomografie. Cred că se va stinge și această cercetare științifică mai ales la Neurologie pentru că nu a venit cu nicio satisfacție de niciun fel și nu mă gândesc în primul rând la satisfacția materială, ci la cea morală. Dimpotrivă, cred că acest lucru a trezit foarte multă invidie și, oarecum, o stare de respingere în a observa aceste lucruri. Deci, scurt vorbind, cred că nici pe noi nu ne mai interesează această cercetare la Slatina și sper ca foarte mulți dintre colegii tinerii să aibă perspective să plece în alte centre și să-și continue acolo cercetarea.

• Vorbiți-ne despre proiectul de realizare a unei ,,celule de criză” pentru intervenție de urgență în cazul accidentelor vasculare cerebrale.
• Visul meu este ca la Spitalul Județean de Urgență Slatina să creăm o unitate de stroke, de tratament rapid și profesionist al accidentului vascular. Aceasta presupune o colaborare foarte strânsă între mai mulți specialiști și chiar cu medicii de pe Salvare și are un protocol care deja este anunțat în Ministerul Sănătății în care sunt implicați atât medicii de la UPU, cei de la Salvare, neurologul, medicul de urgență și medicul de la radiologie- cel care execută în prima fază tomografia sau RMN-ul. Mai pe scurt, este vorba de a interveni în maximum 4 ore la un accident vascular cerebral și a determina această boală să nu lase sechele. Trebuie intervenit foarte repede și salvat. La congresul din Portugalia, unde a fost prezent cel mai mare profesor în studiul accidentului vascular cerebral spunea că ai o șansă să scapi dacă ești aproape de un spital mare și să fii adus la timp și n-ai nicio șansă dacă faci accidentul vascular la mare depărtare de un spital de urgență. Aceste lucruri trebuie rezolvate în timp. Eu cred că în 2-3 ani aceste unități de stroc vor fi înființate în toate spitalele de urgență din România.

• Cât a avansat neurologia în ultimii ani?Avem CT, RMN, doppler transcranian. Ce înseamnă aceste dotări pentru pacienți? Ce mai lipsește?
• A avansat foarte mult. La nivel național, meritul se datorează unui mare profesor- dr. Ovidiu Băjenaru, care a schimbat concepția despre tratamentul bolilor neurologice. Suntem mulți adepți ai profesorului și am încercat la rândul nostru să schimbăm și noi concepția despre tratamentul și evoluția bolnavului cu patologie neurologică. Slatina are într-adevăr tomograf, RMN, doppler transcranian, are și electrocefalograf, mai are nevoie de electromiografie și angiografie, lucruri care pot să vină în timp, dar la ora actuală nu există niciun impediment ca să se trateze un accident vascular la același nivel în care se tratează și în clinicile universitare. Sunt foarte multe spitale cu pretenții cărora le lipsește această monitorizare a fiecărui pacient, le lipsește terapia acută și le lipsesc mijloacele pe care noi le avem la Slatina. Acest lucru s-a datorat și ajutorului pe care l-am primit atât de la conducerile succesive ale spitalului, cât și de la factorii de răspundere care ne finanțează. Mai avem nevoie de spațiu mult mai larg pentru că afecțiunile neurologice au devenit tot mai pregnante. Din păcate, avem decât 60 de paturi, cu puține saloane unde pacienții stau încă înghesuiți. Acum am mai beneficiat de un salon ca să degrevăm terapia acută de la etajul V, unde erau foarte înghesuiți bolnavii cu accidente vasculare cerebrale. Erau foarte multe paturi în saloane.

• Subfinanțarea­?
• Problema subfinanțării este generală în toată țara. Așa subfinanțat cum este, spitalul de la Slatina reușește totuși să se reabiliteze, să-și schimbe fața din punct de vedere al cazarmamentului, al părții hoteliere și nu în ultimul rând al dotării, avem un UPU foarte performant, care arată ca în Occident, este nevoie de investiții și pentru celelalte secții și cred că în 2-3 ani Spitalul Județean Slatina se poate compara cu spitalele bune din Europa.

• Ați făcut demersuri la minister pentru rezolvarea finanțării spitalizării pacienților aflați în stare vegetativă, pornind de la cazul Ciobanu. Ați primit vreun răspuns?
• Cazul Ciobanu încă nu este rezolvat pentru că Ministerul Sănătății nu a întins nicio mână, a plimbat niște hârtii între direcțiile sanitare și spital o lună de zile. Am 3 cazuri de acest fel acum în spital, care nu au nicio rezolvare. Ele stau aici din mila mea ca medic și mila conducerii spitalului care a ajutat în spitalizarea pe termen lung pentru acești bolnavi. Trebuie ca ministerul să încerce să creeze astfel de secții măcar în spitalele județene de internare pe termen lung a unor cazuri cu stări vegetative. Este trist să crezi că un copil de 28 de ani poți să-l decuplezi de la aparate și să-l trimiți acasă să moară. Este trist să faci acest gest și pentru un om de 50 de ani care merge la București după o operație pe creier și stă de o lună de zile la noi internat și acuma a început să deschidă ochii și toată familia este impresionată de acest lucru și se vede trăirea familiei. Peste această trăire este greu ca medic să spui gata, s-a terminat, puteți să-l luați acasă, a depășit timpul de spitalizare. Eu nu fac parte dintre acești medici și probabil că foarte mulți colegi dintre cei pe care îi cunosc nu ar face acest lucru. Din păcate ministerul nu înțelege, probabil că nu-i preocupă astfel de cazuri, deși este vorba de un număr aproximativ de 200 de astfel de cazuri pe an care mor acasă sau sunt acceptați în spitale din mila doctorilor. Poate un alt ministru va înțelege ce se petrece în Sănătate. Din păcate, cei care conduc destinele Sănătății nu au înțeles care sunt problemele și ce perspective are sistemul de sănătate!
• Mulțumesc!