Tichetele de sănătate, considerate prilej de sifonare a banilor de la buget. Sindicalist: „N-ar trebui să existe nici Casa de Sănătate!”

218

Un proiect de lege depus la Senat prevede ca firmele să poată acorda salariaţilor tichete de sănătate, ce ar putea fi utilizate pentru a cumpăra medicamente pe bază de reţetă, dar şi pentru tratamente, investigaţii medicale sau şedinţe de recuperare. Propunerea este considerată inutilă de către sindicalişti.

După tichete sociale pentru grădiniţă, tichete-cadou, tichetele de bicicletă propuse de deputatul oltean Florin Iordache, angajaţii cu contract individual de muncă ar putea primi şi tichete de sănătate. Propunerea inspirată după model finlandez, ţară unde se oferă din 2004 astfel de tichete angajaţilor, este cuprinsă într-un proiect de lege depus la Senat de către un deputat independent, tichetele de sănătate urmând să aibă valori nominale de 10, 20, 30, 40, 50, 100, 200 şi 500 de lei. Acestea ar urma să acopere servicii medicale de specialitate, stomatologie, investigaţii paraclinice şi imagistice, servicii de balneofizioterapie şi recuperare medicală, reţete medicale prescrise de personalul medical din unităţile afiliate.
Proiectul de lege prevede ca tichetele să fie deductibile din impozitul pe venit/ profit al firmelor, iar pentru salariaţi nu se percep contribuţiile sociale. Măsura ar trebui să faciliteze accesul la servicii medicale, fiind cunoscut faptul că plafoanele acordate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) sunt epuizate în primele zile ale lunii, motiv pentru care pacienţii sunt nevoiţi să plătească din buzunare serviciile medicale ce ar trebui asigurate gratuit de la bugetul pentru asigurări de sănătate.

„Ce ne trebuie vouchere? Iar sifonăm bani de la buget?”

Iniţiativa nu este văzută însă cu ochi buni de către sindicate, care consideră că utilitatea acestor tichete nu este justificată. „Avem carduri de sănătate, ce ne mai trebuie vouchere? Iar sifonăm bani de la bugetul de stat? Nu văd care ar fi utilitatea, ar trebui să se găsească o cale de rezolvare pentru funcţionarea celor două case de sănătate- CNAS şi OPSNAJ (Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti). În loc să simplificăm legislaţia, o complicăm fără noimă. Din punctul meu de vedere, n-ar trebui să existe Casa Naţională, care se joacă cu fondurile, astfel încât la anumite spitale unde consideră că nu e necesară alocarea de fonduri persoanele nu beneficiază de niciun fel de asistenţă şi trebuie să se deplaseze în alte localităţi. Spre exemplui, eu, ca poliţist, şi la fel toţi angajaţii din MAI, MapN, SRI, Ministerul Public, Justiţie, plătesc şi la CAS şi la OPSNAJ. Am dreptul la medicamente gratuite prin OPSNAJ însă, dacă mă duc la farmacie spre sfârşitul lunii, mi se răspunde că nu mai sunt fonduri. Plătesc lunar la două Case şi m-am îmbolnăvit de două ori de când lucrez şi atunci trebuie să plătesc din buzunar reţeta. Crearea unor vouchere de sănătate, dacă tot nu sunt bani, nu ştiu ce practicitate ar avea. Nu ştiu care ar fi raţiunea unei a III-a entităţi care să gestioneze aceste tichete!”, ne-a declarat Cristel Ioţu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa”- Filiala Olt, ce reprezintă interesele a peste 10.000 de angajaţi din Olt, din diferite domenii de activitate.