Orice român iubitor de folclor şi valorile autentice naţionale a auzit de Ion Creţeanu şi lira sa tracă. Nu există om care să-l fi ascultat şi să nu i se fi făcut pielea de găină. Piesele vechi de peste 2000 de ani, culese din folclor, smulg ropote de aplauze fie că sunt cântate pe scene naţionale, fie în ţări europene, Canada sau Japonia. După o carieră de inginer energetic, perioadă în care a cules masiv folclor, Creţeanu a devenit mesager al spiritualităţii naţionale transpuse-n cântec, dedicându-se carierei artistice. În prezent este director al Ansamblului Profesionist „Doina Oltului”.
Nu s-a născut, cum se spune, cu cobza-n mână, ci a învăţat s-o mânuiască la vârsta studenţiei. Nu are studii muzicale, însă cântă după partitură şi reuşeşte să atingă coarda sensibilă a fiecărui român, umplându-l de mândrie naţională. Piesele sale, de o mare greutate, culese cu migală din popor de la bătrânii satului şi nealterate de influenţe moderne, deşi necomerciale se cântă în spectacole, lansări de carte sau alte evenimente culturale, tabere de creaţie, dar şi la nunţi. Ion Creţeanu, unul dintre puţinii rapsozi populari ai României şi printre cei circa 20 de cobzari români, odată ajuns pe scenă, pare rupt din altă lume. Cântă oriunde- la o discuţie la cafea, în gară sau aeroport, piesele sale vechi de peste 2000 de ani fiind la fel de apreciate de public, fie că e vorba de Marin Sorescu sau Nichita Stănescu, mari oameni de cultură, ambasadori, feţe bisericeşti sau simpli truditori ai pământului. Te captează de la primele note acompaniate sau nu de lira sa tracă şi te bagă parcă-n transă, cu trăiri specifice mesajului fiecărei piese. Încălţat în opinci şi îmbrăcat în port tradiţional romanaţean, completat de o ipingea celebră veche de peste 150 de ani şi grea de 10kg, olteanul nostru promovează o zestre strămoşească aşa cum a fost ea concepută în vatra satului, fără a permite ca aceasta să fie alterată. Ceea ce este de apreciat este că reuşeşte să facă acest lucru cu succes, cu prestaţii de artă autentică pură atipice, tot mai solicitate peste hotare, rapsodul popular fiind un neobosit ambasador al tradiţiilor româneşti.
Creştin ce pune mai presus de orice cuvântul Domnului, olteanul este el însuşi o poveste. Modest, se prezintă ca un simplu artist, însă odată pornit firul unei discuţii, constaţi că te afli în faţa unui intelectual, cu solide cunoştinţe în varii domenii. Timp să ai şi telefonul să nu-i sune, să-l asculţi pe rapsod, ce strecoară şi-o cântare printre rânduri, iar ochii îi strălucesc atunci când vorbeşte despre valorile neamului său.
Cobza celebrului Tarzan
„Cânt la cobză din 93. Mai înainte cântam la vioară. Am început cu o baladă – Foaie verde mărgărit, când era câmpu-nverzit – nici acum n-am pus-o pe disc, n-am considerat că sunt pregătit. E obsesia celui care n-a făcut studii muzicale. Acum trei ani mi-a căzut în mână cartea lui Amzulescu- „Cântecul bătrânesc” şi am găsit-o acolo într-o clasificare- Balada fetei plecată de acasă la vremea pubertăţii”, povesteşte artistul. Rapsodul ne spune cum a ajuns să dea vioara pe cobză şi să intre în posesia unui instrument care a acompaniat-o pe Maria Tănase la New York în 1939 când i-a cântat lui Benjamin Roosvelt. „Eram în anul I la Electrotehnică la Craiova şi un băiat de la Şopârliţa s-a însurat şi m-a chemat la nuntă. După miezul nopţii, puzderie de studenţi, ne-am apucat de cântat. Unul dintre ei, auzindu-mă cântând, Călina Dumitru îl chema, m-a chemat să vin la Casa Studenţilor. M-am dus şi le-am cântat eu ce culegeam, culegeam zdravăn la vremea aia, iar Cornel Bălosu, şeful secţiei etnografie de la Muzeul Olteniei- Craiova m-a întrebat dacă n-aş vrea să cânt cu cobza. După ceva timp, m-a dus să studiez la cobză cu cel cu care a făcut şi Tudor Gheorghe, de la care a învăţat şi Dan Voinicu-Dumnezeu să-l odihnească. Ion Şerban zis Tarzan. Nea Ion cânt cânta la cobză, mai întâi se aranja, îşi punea cravata şi apoi punea mâna pe ea. Eu aveam prima dată cobza lui Cornel Bălosu, când o auzea nea Ion ce urât suna… Apoi mi-am luat şi eu una din comerţ, tot aşa făcută la normă. Într-o luni după Paşti, nea Ion era pensionat- fusese cobzarul de la „Ciocârlia” şi nu-i adusese poştaşul pensia şi trebuia să plece la Felix la băi. Mi-a vândut mie cobza pe 1500 de lei şi i-am dat-o la schimb pe a mea. La cămin, toată noaptea am cântat la cobză, ştiam şi eu un Fa major, nu mai puteam de bucurie. Colegii mei toţi de cămin ştiu povestea cobzei. La o apariţie televizată, Tudor Gheorghe spunea că el are cozba lui Tarzan pe care a primit-o de la soţia acestuia la parastasul de şase săptămâni. I-a dat-o pe a mea”, dezvăluie Creţeanu.
Grigore Leşe al Sudului
Olimpic la limba română, meditator la matematică în facultate pentru studenţi din Madagascar, olteanul originar din comuna Voineasa a îmbrăţişat apoi cariera de inginer. Rapsodul popular Ion Creţeanu a îmbinat până în 1996 dragostea de folclor cu ingineria. A lucrat ca energetic la Porţile de Fier II, apoi la Craiova la Schela de foraj. Supranumit „Grigore Leşe al Sudului”, rapsodul a adunat în repertoriu peste 80 de piese inedite, total necunoscute, culese din folclor. A reuşit să imprime doar 30 până acum şi îşi doreşte să scoată pe piaţă cele 2 discuri pe care le are în lucru. „Am cules masiv şi încă mai culeg. Vă spun doar câteva modalităţi. În 88 eram la Porţile de Fier 2 şi de Sf Ion am sărbătorit şi noi acolo. Le-am cântat şi a cântat şi un electrician- „Sergentul Jane”, pe care l-am reţinut integral. La noi în familie a cântat bunicul dinspre tată, de la el ştiu „Cântecul lui Mihai Viteazul”. Am recuperat tot textul de pe colţul Psaltirii Sf. Paisie de la Neamţ, era scris acolo. Textul acestui cântec reprezintă un document tulburător descoperit, pe la 1850, de Vasile Alecsandri, la Mănăstirea Neamţ. Ascultaţi-l pe nea Costin de la Cezieni, care e fabulos, bagă în buzunar pe toţi artiştii locali şi nu-l ştie nimeni.”, spune el.
Artistul a demonstrat că se poate trăi din folclorul autentic, fără a fi nevoie să apelezi la piese comerciale. „Publicul poate fi educat să asculte folclor autentic. Mi s-a întâmplat recent la Urzica, au plecat din sală şi după puţin timp, când mesajul cântecului a ajuns la urechile lor, i-am văzut cum se întorc uşurel şi au umplut sala. Dacă am 2 spectatori, sunt mulţumit că apreciază. Nu-i da omului ce vrea, dă-i ce trebuie. Nici nu bănuiţi ce spectatori am! Am cântat şi pentru 7000 de spectatori. Sunt şi onorarii. Anul trecut am avut 7 turnee în 5 ţări”, dezvăluie Creţeanu.
S-a aplecat şi asupra poeziei, aşternând versuri pe hârtie, fără însă a îndrăzni să publice ceva până acum.
A cântat pentru Nichita Stănescu
Poezia lui Nichita Stănescu l-a fascinat încă de tânăr. Destinul a făcut ca amintirea acestuia să fie legată chiar de una dintre primele întâlniri cu soţia sa, când şi-au făcut cadou reciproc aceeaşi carte a lui Nichita. „Înainte de a muri, veneam de la Buzău. Ne-am întâlnit în Gara de Nord cu Petre Ivan, scriitor, car nu m-a mai lăsat să urc în tren şi ne-am dus la Uniunea Scriitorilor. În 82. Simţeai că eşti în preajma unui sfânt, de care nu te puteai apropia. Era o bunătate de om, cu uşile deschise în permanenţă, dacă n-aveai unde să dormi, te duceai la el.”, îşi aminteşte rapsodul.
Salvator de corabie
A venit director la Ansamblul Profesionist „Doina Oltului” din convingerea că va reuşi să readucă ansamblul zguduit de scandaluri la statutul de profesionist. ” Bătălia noastră este ieşirea în lume. În octombrie îi duc la Paris. Dacă nu se apela la mine, nu veneam. Dar m-am simţit vinovat să refuz. Eu am colaborat cu ansamblul acum vreo 6-7 ani. Multă lume m-a avertizat când s-a aflat de catastrofa de la „Doina Oltului” spunându-mi că la Constanţa ansamblul a fost dizolvat şi nu s-a mai putut înfiinţa altul. M-am consultat până să mă decid să vin aici cu Presfinţitul. S-au întâmplat aici lucruri pe care eu, ca bărbat, nu le pot povesti. Inimaginabil. Am vorbit la Episcopie să resfinţim, mai ales că Mitropolitul Banatului mi-a promis o vizită”, declară directorul.
A pornit pe un drum în care intenţionează să elimine din repertoriul artiştilor toate piesele comerciale şi să impună doar piese din tezaur, anunţând pentru finele anului o evaluare. „Cei buni cântă alături de mine la spectacole, să dăm la o parte mizeria de pe obrazul ansamblului. Ceilalţi vin, îi plătim, dar nu cântă până nu înţeleg cum trebuie să se prezinte pe scenă un profesionist. Trebuie să înţeleagă că nu este de joacă, accept doar piese din tezaur. La ansamblul „Maria Tănase” se face în fiecare an evaluarea artiştilor. Vor da concurs”, mai declară Creţeanu.
Cu o agendă încărcată pe acest an de spectacole, directorul Creţeanu a plecat pe 15 iunie în Canada şi de acolo va ajunge la Peking, unde i se vor alătura şi lăutarii de la Morunglav şi Greceşti ( de la tarafurile pe care le conduce) şi dirijorul de la „Doina Oltului”. Turneul din China începe pe 30 iunie şi cuprinde o lună de spectacole. Ansamblul va urca pe scenă la Braşov, la „Callatis”- Mangalia, iar în octombrie va ajunge la Paris.
