Se extinde ancheta în cazul Hexi Pharma

139

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) ridică, joi, documente de la spitalele din toată ţara, privind contractele încheiate cu Hexi Pharma, informează Mediafax.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ridica, joi, de la spitalele din toată ţara, documente privind contractele încheiate cu Hexi Pharma, în dosarul în care se face cercetări privind zădărnicirea combaterii bolilor.

Mai exact, procurorii judiciari au ajuns la concluzia că Hexi Pharma a avut aproximativ 2000 de contracte din 2010 și până în 2016, iar dintre acestea, 300 au fost încheiate cu spitale.

În dosarul de la Parchetul General este cercetată în arest la domiciliu Flori Dinu, directorul general al Hexi Pharma, fiind acuzată de 99 de infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, 29 de infracţiuni de înşelăciune şi participaţie improprie la zădărnicirea combaterii bolilor

Mihai Leva, şef de producţie la Hexi Pharma, este cercetat sub control judiciar şi complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, în formă continuată.

În paralel, procurorii DNA cercetează activităţi de corupţie legate de Hexi Pharma, în cauză fiind cercetată soţia lui Dan Condrea şi fratele acestei dar şi directorul general al firmei, Flori Dinu.