Cinci persoane, printre care şi doi minori, au fost răniţi noaptea trecută într-un accident produs pe raza localităţii Băbiciu. Patru dintre ei au ajuns la spital. Doi dintre ei au rămas internaţi la unitatea medicală din Caracal, alţi doi au fost transferaţi la Spitalul de Urgenţă din Craiova.
Accidentul s-a produs la puţin timp după miezul nopţii. Pe fondul vitezei excesive, şoferul, care consumase băuturi alcoolice, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-o grămadă de nisip aflată în apropierea drumului judeţean.
În urma impactului, din cauza vitezei, conducătorul auto şi ceilaţi patru pasageri din autoturism, toţi din comuna Băbiciu, au fost răniţi. Doi dintre ei, cu vârste de 19 şi 22 ani, au transportaţi la Spitalul Municipal Caracal, de unde, din cauza rănilor grave suferite, au fost transferaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Nr. 1 Craiova. Ceilalţi doi răniţi, ambi minori de 17 ani, au fost transportaţi la Spitalul Municipal Caracal, pentru investigaţii medicale amănunţite.
După primele cercetări, oamenii legii au constatat că autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani, a cărui alcolemie în aerul expirat era de 0,60 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, fusese modificat pentru a putea fi condus de persoane cu dizabilităţi.
În cauză, poliţiştii au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.