Soarta lui Titus Corlățean este decisă astăzi

152

Senatorii juriști stabilesc astăzi când va fi audiat fostul ministru de Externe, după ce Direcția Națională Anticorupție a cerut începerea urmăririi penale în cazul său.

Comisia juridică a Senatului stabilește astăzi calendarul pentru solicitarea DNA de începere a urmăririi penale a lui Titus Corlățean, transmite Realitatea TV.

Este prima discuție a senatorilor juriști referitoare la cererea procurorilor anticorupție, în cazul fostului ministru. Procurorii au trimis, la 16 mai, 19 volume din dosarul ”Diaspora”, în care îl suspectează pe Corlățean de abuz în serviciu.

DNA îl acuză pe fostul ministru de faptul că a împiedicat românii din străinătate să voteze la alegerile prezidențiale.