Spitalul Judeţean angajează 24 de asistenţi debutanţi

316

SJU Slatina a scos la concurs 15 posturi de asistenţi mediclai debutanţi generalişti- ultima zi de depunere a dosarelor fiind joi şi 9 posturi de asistenţi medicali debutanţi generalişti pentru secţiile chirurgicale. Examenele se suţin pe 9 şi 16 iunie.

După eşecul din martie- aprilie în urma căruia 90% dintre posturile scoase la concurs au rămas neocupate, deşi s-au înscris peste 200 de candidaţi, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina reia concursurile de angajare, organizate cu scopul de a reduce deficitul de cadre medii. Unitatea organizează pentru debutanţi concurs în două serii. Prima, adresată generaliştilor, are vacantate 15 posturi: 1 la Medicină internă, 1 la Gastroenterologie, 2 pentru Oncologie medicală, 2 Neurologie, 2 Neonatologie, 1 la Serviciul primire şi externare a bolnavilor, 2 Serviciul primire şi externare a bolnavilor- cabinet pediatrie, 1 Serviciul primire şi externare a bolnavilor- Obstetrică ginecologie I, 1 Gastroenterologie- ambulatoriu, 1 Nefrologie- ambulatoriu şi 1 la Sala de tratament din cadrul ambulatoriului.
Cei interesaţi trebuie să depună dosarele până pe 2 iunie, concursul urmând a fi organizat pe 9 iunie- proba scrisă, iar interviul pe 14 iunie.
Pentru secţiile chirurgicale, SJU Slatina angajează 9 asistenţi medicali debutanţi generalişti, astfel: 1 asistent debutant pentru Secţia Chirurgie generală, 2 secţia ORL, 1- Oftalmologie, 2 ATI, 2 la Blocul operator central şi 1- Cabinet chirurugie şi ortopedie infantilă- ambulatorul integrat. Dosarele se pot depune până pe 8 iunie, proba scrisă fiind organizată pe 16 iunie, iar interviul pe 21 iunie.
Concursurile vor fi date în Ambulatoriu, conducerea menţionând că, în situaţia în care numărul candidaţilor înscrişi va depăşi numărul locurilor din sală, atunci acesta va fi organizat într-o altă locaţie, ce va fi anunţată pe site-ul spitalului, la avizie şi telefonic.