Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul celor din cadrul Poliţiei oraşului Drăgănești Olt și Secţiei de Poliție Rurală Dăneasa, au efectuat 5 percheziţii domiciliare, pe raza comunei Radomireşti. În urma investigațiilor, peste 16.500 de ţigarete au fost ridicate de poliţişti, de la locuinţa unei persoane.
Percheziţiile s-au desfăşurat într-un dosar, în care se efectuează cercetări pentru comiterea unor infracţiuni de contrabandă cu țigări.
La percheziţii, la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 37 ani, din localitate, au fost găsite şi ridicate 830 de pachete cu ţigări (16.600 ţigarete), care nu aveau aplicate banderole fiscale de către autorităţile române.
Cel în cauză a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, iar în această dimineață a fost prezentat Judecătoriei Caracal, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.