Deşi boala nu aşteaptă, dacă nu sunt catalogate drept urgenţe sau nu se prezintă cu banii jos, oltenii care doresc să-şi facă investigaţii la RMN-ul sau tomograful SJU Slatina trebuie să aştepte câteva luni. Programările au ajuns deja la septembrie.
Analize în stand-by la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina pentru zeci de pacienţi care trebuie să efectueze investigaţii medicale imagistice Computer Tomograf (CT) şi Rezonanţă Magnetică Nucleară (RMN) decontate de Casa de Sănătate, controale esenţiale pentru depistarea precoce a unor boli precum cancerul.
La SJU Slatina, programările pentru efectuarea gratuit a acestor investigaţii CT şi RMN au ajuns la septembrie, respectiv august, şi asta doar în situaţia în care nu vor interveni urgenţe mai multe decât cele estimate şi pacienţi ale căror investigaţii să fie complexe şi să coste cât bugetul pentru mai mulţi pacienţi cu investigaţii mai ieftine. Ambele se pot face gratuit pentru asiguraţi, pe bază de trimitere sau contra cost. Cei care plătesc au avantajul că nu vor mai trebui să aştepte până le vine rândul, ei fiind plasaţi pe o listă de aşteptare mai scurtă, după urgenţe, de regulă investigaţiile lor fiind efectuate în decursul lunii, nu la coada listei.
Potrivit directorului medical al spitalului, dr. Cătălin Pătru, pacienţii sunt nevoiţi să aştepte câteva luni până la efectuarea acestor investigaţii din lipsa fondurilor alocate de la CAS Olt, pe lista de aşteptare fiind plasate persoanele pentru care aceste investigaţii nu reprezintă neapărat o urgenţă sau chiar nu au epuizat alte căi de investigaţii. „RMN-ul se recomandă atunci când celelalte modalităţi de diagnosticare, inclusiv imagistic, au fost epuizate. Explorarea se recomandă pentru pacienţii internaţi, iar persoanele asigurate au posibilitatea efectuării acestor investigaţii în regim ambulator gratuit, pe baza unui bilet de trimitere specific, eliberat de către medicul de specialitate. Aceste investigaţii se realizează în limita unui polafon, stabilit pe baza unui contract încheiat cu CAS. Spre exemplu, pe primul trimestru, Spitalul Slatina are alocaţi 40.000 de lei pentru radiografii, ecografii, tomografii, RMN. O tomografie computerizată poate ajunge la un pacient să coste pentru craniu cu substanţă de contrast 375 de lei, iar dacă pacientul face un CT pentru craniu, abdomen şi pelvis, suma decontată se ridică la 1275 de lei. Un RMN costă cam 700 de lei pentru fiecare segment- craniu, torace, etc., şi de aici numărul mic de pacienţi rezolvaţi. Se ajunge la planificări pentru câteva luni deoarece plafonul pe investigaţia de înaltă specialitate nu este prevăzut separat. Aşa se face că într-o lună este posibil ca datorită valorilor mari de investigaţii acest plafon să fie acoperit cu un număr redus de pacienţi, aşa că se merge pe programări pe luna următoare. Numărul de pacienţi diferă, sunt evaluaţi ca şi costuri diferit, în funcţie de numărul de segmente explorate, cu sau fără substanţă de contrast”, explică directorul medical Pătru.
La SJU Slatina, în medie, într-o lună beneficiază de investigaţii CT circa 20-22 de pacienţi, iar de RMN, funcţional de mai bine de o lună în cadrul unităţii medicale slătinene, au beneficiat 38 de pacienţi.
Oltenii care nu doresc să aştepte câteva luni pentru un CT sau RMN pot alege varianta clinicilor private. Spitalul Slatina se poate lăuda cu cea mai nouă şi performantă aparatură, cu preţuri sub cele practicate în judeţ. SJU Slatina dispune de un RMN, 1 CT, 15 aparate ecografie, 2 mamografe, 3 aparate de radiologie mobile şi 8 aparate radiografie/ radiologie.
Când sunt necesare investigaţii CT şi RMN
Tomografia este în mod special necesară în accidentul vascular cerebral şi în urgenţele neurologice (traumatisme). Medicul poate recomanda CT-ul pentru diagnosticarea unor afecţiuni de la nivelul craniului, abdomenului, toracelui sau membrelor, putându-se evidenţia tumori, fibroze, anevrisme, hemoragii, chisturi sau noduli.
Rezoluția imaginii produse de scanarea prin Rezonanță Magnetică Nucleară poate detecta schimbările structurilor din interiorul corpului încă din stadii incipiente, în vederea detectării leziunilor cerebrale, ale coloanei vertebrale, cardiace, articulare, abdominale, pelviene, intratoracice sau extremităţi. Rezonanţa magnetică nucleară este, ca şi tomografia, nedureroasă. În plus, are avantajul că nu foloseşte radiaţii, ci un câmp magnetic. Prin RMN se obţine un contrast mai bun şi se pot vizualiza leziunile foarte mici, milimetrice, structurile vasculare fine şi ale nervilor. Rezonanţa magnetică este eficientă pentru analizarea ţesuturilor moi (creier, aparatul cardiovascular, muşchi), a articulaţiilor, a coloanei vertebrale, a organelor abdominale (vezică, ficat, rinichi, splină, pancreas, glande suprarenale, căi biliare) şi a organelor genitale (ovare, uter, prostată, testicule). Analiza poate fi făcută şi în ultimele două trimestre de sarcină, atunci când la făt a fost observată la ecografie o eventuală malformaţie.