Decizia de modificare a Codului Penal este… o prostie, în opinia lui Dragnea

186

Decizia Guvernului de modificare a Codului penal prin ordonanţă de urgenţă este una proastă, consideră preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

“Decizia Guvernului de a modifica prin ordonanţă de urgenţă Codul penal este o decizie proastă. S-a spus de-a lungul timpului, pe bună dreptate, că nu sunt benefice, corecte iniţiativele de a schimba codurile penale fără o dezbatere largă şi într-un mod transparent. Am fost foarte surprins când am aflat de adoptarea acestei OUG. Nu am înţeles nici urgenţa şi nu am înţeles nici cum şi-au permis ca legi de o asemenea importanţă să fie modificate în modul ăsta, fără niciun fel de dezbatere. Aştept şi eu, ca şi alţi colegi de-ai mei, nişte explicaţii de la Guvern”, a declarat Dragnea, la sediul Alianţei PSD+UNPR sector 5, informează agerpres.ro.

El a adăugat că ordonanţa ajunge în Parlament, iar acolo va fi dezbătută. “De ce au adoptat metoda asta? De ce nu au introdus un proiect de lege dacă tot le dădea inima ghes să vină repede cu aceste modificări, pentru că acolo se fac dezbaterile serioase, cu toată lumea implicată, cu societatea civilă, cu experţi naţionali, străini, în aşa fel încât toţi cetăţenii din România să înţeleagă care este motivul pentru schimbare, cum se schimbă viaţa în bine, de ce sunt mai bune. Este un lucru năstruşnic pe care l-a făcut Guvernul şi cred că a greşit”, a arătat preşedintele PSD.

Dragnea a precizat că este de acord ca această ordonanţă să fie dezbătută şi eventual să fie completată şi modificată.

“În primul rând, deciziile Curţii Constituţionale trebuie puse în acord cu legislaţia şi, din moment ce această ordonanţă vine în Parlament, de ce să o respingem? Hai să începem să o dezbatem şi hai să vedem, dacă tot s-a început demersul acesta, liber la dezbateri şi la completări”, a menţionat liderul PSD.