Preoţii nu fac politică, doar pe hârtie. Păi unde sunt cele mai reuşite discursuri electorale, dacă nu în Casa Domnului? Iar după slujba de pomenire, cea mai nimerită este şi pomenirea… electorală. Că doar ţaţa Leana trebuie să ştie şi ea cu cine votează, iar ce spune popa, e sfânt. Dacă popa zice că X este cel mai bun, atunci baba nu poate ieşi din cuvântul lui, orice ai zice. Aşa se întâmplă mai pe la toate satele, unde cel mai fidel votant este îndrumat „dumnezeieşte” să aleagă pe cine trebuie. Efectul este scontat, de regulă clericul neieşind din cuvântul preotului, mai ceva ca din cel al Domnului. Că de, de-o bârfă, de-o înjurătură sau de-o mâncare dulce-n zi de post te spovedeşte popa şi tot el este cel care dă dezlegare la vot şi binecuvântare pentru alesul parohiei.
Feţele Luminate le lumină calea spre votare creştinilor nu numai prin cuvântări pline de evlavie îndoctrinară, ci unii chiar prin ilustraţii, să ţină baba bine minte unde să dea cu ştampila. Aşa se face că pe la o parohie de pe lângă Slatina, popa a ţintit pe geamul bisericii nu chipul Fiului jertfit pe cruce, ci pe al catindatului la primărie.
Reţeta succesului la ţară nu mai trebuie testată, este deja brevetată: cine are preotul, învăţătorul, poştaşul şi pădurarul, e ca şi ales. Restul e doar chestiune de rutină.
