Gradaţii de merit cu punctaj maxim pentru 13 profesori

2489

IŞJ Olt a publicat astăzi rezultatele concursului de acordare a gradaţiilor de merit sesiunea 2016. 13 profesori olteni au reuşit să fie evaluaţi cu punctaj maxim, dar şi 4 candidaţi din rândul personalului auxiliar.

223 de profesori şi 36 de angajaţi în învăţământ în rândul personalului auxiliar au depus dosare la Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt petru obţinerea gradaţiilor de merit, un număr dublu decât cel al gradaţiilor disponibile la nivelul învăţământul oltean în această sesiune. Pentru personalul didactic oltean se pot acorda în 2016 doar 142 de gradaţii, dintre care cele mai multe repartizate pentru învăţători- 26, educatoare- 18, limba şi literatura română- 16, discipline tehnologice-  şi personal didactic de conducere- 10, la polul opus, cu nicio gradaţie repartizată fiind disciplinele latină, germană, limba rromani şi documentarist. Personalul didactic auxiliar a avut alocate 15 gradaţii, repartizate astfel: 2 informaticieni, 3 secretari, 4 administratori financiari, 1 administratori de patrimoniu, 3 bibliotecari, 1 pedagog, 1 laborant şi 0 supraveghetori de noapte.

Au putut depune dosare pentru obţinerea gradaţiei doar cadrele didactice cu o vechime de cel puţin 4 ani şi cu performanţe deosebite în inovarea didactică, pregătirea preşcolarilor sau elevilor, pregătirea elevilor distinşi la concursurile şcolare în perioada 1 septembrie 2010- 31 august 2015 şi calificativul FB obţinut în fiecare an şcolar din perioada evaluată.

Astăzi, IŞJ Olt a publicat punctajele obţinute de candidaţii care au depus dosare. În urma evaluării, 13 cadre didactice au reuşit să obţină punctaj maxim: Costel Băţăgui-profesor istorie la Şcoala nr.2 Caracal (18 ani vechime la catedră), Dumitru Combei- profesor fizică la CN „I. Minulescu” Slatina (36 ani vechime), Valeria Diaconu- profesor discipline tehnice la CT „Alexe Marin” (23 ani vechime), Mirela Dumitra- profesor chimie la CE „PS Aurelian” (29 ani vechime), Alexandra Geantă- prof. educaţie muzicală la CNV Titulescu (33 ani la catedră), Adina Gruia- prof. geografie şi director la Colegiul Vocaţional (16 ani), Mihaela Guicin- prof religie la Şcoala Studina (20), Daniela Ilie- prof istorie la CN Radu Greceanu (30), Ştefania Marineanu- prof geografie la Titulescu (32), Ion Mitru- prof geografie la Minulescu (23), Georgeta Nedelcu- prof istorie la CNV (39), Geanina Pîrvu- prof biologie şi director la Radu Greceanu (20) şi Vera Rachină- prof discipline tehnice la Metalurgic şi inspector şcolar (24 ani vechime).

Punctajele pot fi văzute aici:

http://www.isjolt.ro/wp-content/uploads/2016/05/Rezultate_GM_personal_didactic.pdf

Dintre cei 36 de candidaţi din rânduzl personalului didactic auxiliar, doar 4 au reuşit să obţină punctaj maxim: Mihaela Vîlceanu- administrator financiar la CN Mihai Viteazul Caracal, Cătălin Pirnă- administrator financiar la CCD, Anca Frăsineanu- informatician Şcoala Titulescu Caracal şi Iuliana Dalea- bibliotecar Şcoala nr.2 caracal.

Vezi lista:

http://www.isjolt.ro/wp-content/uploads/2016/05/Rezultate_GM_personal_auxiliar.pdf

Cei nemulţumiţi pot depune contestaţii pe 19 şi 20 mai, rezultatele finale fiind afişate pe 27 mai, iar Ministerul Educaţiei va emite ordinul de acordare a gradaţiilor d emerit pe 11 august. Cadrele didactice se vor putea bucura de gradaţiile de merit de-abia începând cu  data de 1 septembrie 2016. Gradaţiile se acordă pentru o perioadă efectiuvă de 5 ani.