Care sunt partidele ce se ascund după deget, deoarece au rămas fără candidați în unele orașe

160

În plină campanie  electorală, principalele două partide naționale se  gândesc deja la  guvernare, dar nu au  capacitatea,  la nivel național, de a veni cu proprii candidați pentru  toate  consiliile  locale și județene.  O situație asemănătoare se  regăsește  și la nivelul orașelor și municipiilor, conform datelor centralizate și publicate de  către Biroul Electoral Central.

Deși există 41 de  consilii  județene,  PSD a  depus  liste  doar pentru 35 din ele. La Argeș, Dolj, Harghita, Mehedinți, Mureș și Neamț au zis pas. Pentru două dintre aceste consilii județene,  Mehedinți și Neamț, conducerile  PSD locale au optat pentru liste  comune  cu UNPR într-o alianță prin  intermediul căreia  au mai depus  alte 23 de liste  comune de candidați pentru diverse consilii locale, inclusiv  pentru  Consiliul General al Capitalei și toate  consiliile locale de sectoare . PSD a mai perfectat alianțe locale  cu ALDE  doar în nouă localități, unde au mers împreună pe listele pentru consilii locale, printre care și orașul Victoria.

La rândul lor, liberalii au venit  cu liste pentru  CJ doar în 38 de județe. La Bacău, Constanța și Covasna, liberalii nu au  găsit soluții și au rămas fără  candidați  pentru aceste structuri.

În total, la nivel   național pentru consiliile locale și județene, PSD a depus 2709 liste cu candidați, în timp ce liberalii au întocmit  2658 de astfel de liste.

Partidele  din eșalonul doi au depus liste  înf uncșie de interesele  și electoratul local, cazul UDMR, sau în funcție de  capacitățile propriilor organizații locale, situația UNPR și ALDE.  Udemeriștii au liste pentru 11  consilii județene și 370 de consilii locale la  nivel național.    Progresiștii mizează pe  candidaturi la nivelul a 18  consilii județene, plus alte 898 de liste pentru  diverse consilii locale, în timp ce  partidul  condus de Tăriceanu și Daniel  Constantin  are candidați pentru 33 de CJ-uri și 1507 consilii locale.

În cazul  primăriilor , atât PSD , cât și PNL, s-au ferit  să  vină cu proprii candidați în câte o duzină de orașe și municipii. PNL nu a depus liste de consilieri în 10 orașe și candidaturi de primari în 16, în timp ce PSD a procedat la fel în 9 orașe și nu a venit cu un  candidat la primărie în 14.