Prezenţă de excepţie în cadrul Festivalului „Se-ntâlneşte dor cu dor” din Republica Moldova, Ansamblul Folcloric „Olteţul” Morunglav s-a întors acasă cu Trofeul, dar şi cu Premiul I obţinut de solista Vasia Oprea. Spectacolele de dansuri olteneşti sau din alte zone ale ţării, căluşul şi cântecele populare olteneşti au fost apreciate şi aplaudate îndelung în turneul organizat prin mai multe localităţi moldovene.
În perioada 4-10 mai, Ansamblul Folcloric „Olteţul” Morunglav a participat la Festivalul „Se-ntâlneşlte dor cu dor” organizat în Republica Moldova, localitatea Feşteliţa din raionul Ştefan Vodă. Oltenii, singurii reprezentanţi ai sudului României, au fost o prezenţă de excepţie în cadrul festivalului, fiind apreciaţi şi aplaudaţi atât în cadrul concursului, cât şi în cadrul turneului organizat în localitățile Bardar (raionul Ialoveni), Hârtopul Mare (Criuleni), Sălcuța, Tănătari (Căușeni) și Feștelița, Ștefan Vodă, unde au cântat şi au dansat, promovând folclorul tradiţional românesc.
În concurs au fost prezente din România ansamblul oltean şi Ansamblul „Hudeşteanca” din Botoşani, 6 ansambluri din raioanele Moldovei şi 8 colective artistice din raionul gazdă. Festivalul a început cu parada portului popular, în cadrul căreia artiştii olteni au prezentat cu mândrie frumuseţea portului nostru popular şi au purtat steagul României pe artera principală a satului moldovean, urmată de depuneri de flori la mormintele ostașilor români.
„În concurs, ansamblul nostru a prezentat două suite de dansuri olteneşti şi cunoscutul căuş românesc, sub coregrafia dansatorului profesionist de la „Doina Oltului”, Ion Ene, ridicând sala în picioare şi fiind îndelung aplaudat. Ansamblul „Olteţul” Morunglav a obţinut Marele Premiu, iar solista Vasia Oprea –Premiul I. În afară de programul prezentat în cocnurs, am susţinut 10 spectacole în localităţile moldoveneşti, dansatorii şi soliştii ansamblului – Alina State, Camelia Petria, Andreea Chirici şi Ion Beldea fiind ovaţionaţi până la lacrimi de fraţii noştri moldoveni de peste Prut. Soliştii au interpretat cântece autentice, iar dansatorii au prezentat pe lângă dansurile olteneşti şi dansuri din Oaş şi Moldova. Remarcaţi au fost şi instrumentiştii Ion Constantin- profesor Şcoala de Muzică Slatina, elevul Denis Broască şi ţambalistul Constantin Barbu. Mulţumim pentru acest turneu primarului Alexandru Niţă şi Consiliului Local Morunglav, şcolilor la care învaţă elevii din ansamblu, Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Olt şi doamnei prof.univ. Aneta Moşi, reprezentanta Asociația pentru Literatură și Cultură Românească ASTRA „M. Kogălniceanu” Iași, care ne-a invitat la festival şi ne-a însoţit”, ne-a declarat Dorel Langă, directorul Ansamblului „Olteţul” Morunglav.
Prezenţa oltenilor a rămas memorabilă pentru localitatea moldovenească. „Trofeul de ,aur” al festivalului a plecat în județul Olt, formația „Oltețul” fiind cea mai valoroasă, prezentând un program artistic de neuitat – dansuri oltenești și soliști vocaliști de excepție. Colectivele artistice de folclor încă o dată ne-au convins: pe ambele maluri ale Prutului se vorbește aceiași limbă, se cântă aceiași doină și se învârte aceiași horă sub același dor și suspin românesc. Într-un spectacol extraordinar „s-au întâlnit dorul Basarabiei cu dorul Bucovinei și al României”.”, notează pe pagina web a administraţiei din Ştefan Vodă specialistul principal al Direcţiei pentru Cultură, Maria Romanciuc.
De mai mulţui ani, Asociația pentru Literatură și Cultură Românească ASTRA „M. Kogălniceanu” Iași, organizatorul festivalului, organizează itinerare culturale în spațiile locuite de români, în scopul cunoașterii și cultivării limbii române, promovarea valorilor culturii naționale şi tezaurului folcloric.
Acest an este unul aniversar pentru moldoveni- se împlinesc 25 de ani de la proclamarea independenței față de imperiul sovietic.