Ne uităm cum se năruie istoria în Centrul Vechi al Slatinei şi nimeni nu face nimic. Primăria nu are voie să intervină pe proprietate privată, proprietarii nu au banii necesari consolidării şi restaurării, costurile reprezentând o avere având în vedere că pentru clădirile monumente istorice chiar şi pentru o tencuială şi o vopsire, fără a fi nevoie de restaurare sau refacere stucaturi, trebuie întocmit un proiect de un arhitect autorizat. Acum deja s-a depăşit stadiul tragerii unui semnal de alarmă. Nu mai vorbim de degradare, de vreun balcon sau tocărie, ci de năruire la propriu, tencuiala părăsind faţadele şi aterizând în stradă.
Faţadele de legendă ale Slatinei, admirate chiar şi de Regina Maria, nu mai rezistă timpului. Zeci de case de patrimoniu, ce ascund în spatele zidurilor poveşti uluitoare, sunt la un pas de prăbuşire. O istorie care, în loc să fie conservată şi valorificată, riscă să fie cunoscută de către generaţiile viitoare doar din poze sau din bucata de stradă Lipscani reprodusă la Muzeul Judeţean Olt. Şi asta se întâmplă sub ochii noştri, în timp ce autorităţile ridică din umeri invocând proprietatea privată. Locul stucaturilor este luat tot mai des de plăcuţe care avertizează trecătorii ai căror paşi îi poartă prin oraşul vechi că oricând se pot trezi cu tencuiala în cap. Cu geamuri sparte, tocărie distrusă de vreme şi pereţi jupuiţi, majoritatea clădirilor şi-au pierdut fala de odinioară, când adăposteau prăvălii în aşteptarea clienţilor, tăbăcării, cizmării, berării, croitorii, saloane sau cofetării.
„Nu avem voie să investim nicun leu pe proprietate privată!”
Potrivit legii, administraţia locală nu poate interveni în niciun fel pe proprietate privată, iar proprietarii de drept fie nu mai sunt, fie nu au mai trecut de ani buni pe aici, fie sunt prea săraci să se mai gândească şi la salvarea istoriei. Cu toţii privesc neputincioşli cum li se năruie averea, costurile privind renovarea fiind enorme, aceasta neputându-se face după ureche cu orice constructor, ci doar pe bază de proiect cu numeroase avize şi expertize, un singur arhitect din judeţ fiind autorizat să se ocupe de astfel de clădiri. Primăria ar putea obliga proprietarii, potrivit legii, să refacă aceste clădiri, amenzile pentru degradare începând de la 3000 de lei, însă edilii sunt conştienţi că, luptând cu sărăcia, aceasta nu este o soluţie, cu atât mai mult cu cât aceşti oameni nici măcar nu mai sunt scutiţi de impozit. Şi nici nu poate interveni, deşi nu de puţine ori s-a vorbit despre proiecte de valorificare a potenţialului turistic al Centrului Vechi.
„Legea nu ne permite să intervenim. Nu avem voie să investim nicun leu pe proprietate privată. Am încercat ceva pe un proiect cu fonduri europene, însă ghidul nu a permis. Din păcate, nu avem pe ce lege să intervenim, oricât ne-am dori să salvăm aceste clădiri“ , declară arhitectul-șef al municipiului, Adrian Birin.
Primăria şi-a renovat partea ei, restul…
Municipalitatea a încercat să readucă ceva din aerul de odinioară refăcând, cu fonduri europene, carosabilul cu piatră „de râu“ pe străzile Lipscani şi Mihai Eminescu, amplasând feinare şi camere video şi reabilitând reţelele de apă şi canal. Intervenţiile se opresc însă aici, primăria neputându-se atinge decât de clădirile proprii.
Soluţii pentru salvarea construcţiilor din zona cuprinsă între străzile Ionaşcu – George Poboran – Mihai Eminescu – Dinu Lipatti – Grădiniţei – Mihail Kogălniceanu – Ioan Moroşan – Ionaşcu nu există, slătinenii fiind martori, unii chiar indiferenţi, la pierderea unui patrimoniu inestimabil. „Sper să se găsească soluţii pentru aceste clădiri, cu atât mai mult cu cât este o situaţie cunoscută la nivel naţional. Nu suntem singurii din ţară care sunt legaţi la mâini pentru a păstra şio valorifica istoria oraşului, însă sunt destul de puţine localităţi cu un asemenea patzrimoniu numeric. Primăria a reabilitat sediul administrativ, cel al poliţiei locale, Şcoala nr.1, acum se află în lucru fostul Cinematograf Victoria şi se lucrează la studiul pentru clădirea Direţiei de Asistenţă Socială. Din câte ştiu, vor începe lucrările şi pentru reabilitarea fostului sediu BNR. În rest…”, specifică arhitectul-şef Birin.
Ironic, plăcuţele din ce în ce mai dese ce avertizează „Atenţie, cade tencuiala!” nu sunt utile multor slătineni, străzile vechii Slatina fiind tot mai pustii, iar Oraşul de Jos semănând, la apus, cu unul fantomă. Când se vor găsi soluţii, s-ar putea să nu mai avem ce salva!
