„Un altfel de cabaret” pentru slătineni, miercurea viitoare

230

În regia Ancăi Sigartău, slătinenii sunt invitaţi pe 11 mai la „Un altfel de cabaret”, un spectacol cu o distribuţie de excepţie.

Miercurea viitoare, începând cu ora 20,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Slatina vor urca pe scenă actori cunoscuţi, care le vor arăta slătinenilor, într-un concept unic, viaţa lor până a aduce o piesă în lumina reflectoarelor, necazurile şi bucuriile lor, drumul anevoios până a ajunge să urce pe scenă. Spectacolul „Un altfel de cabaret” se bucură de o distribuţie de excepţie: Cosmin Seleşi, Aurelian Temişan, Tania Popa, Doina Botiş, Anca Sigartău, Alexandra Velniciuc, Corina Dănilă, Manuela Cara, Florin Botiş, Monica Davidescu şi Ozana Barabancea. Ei au pornit în turneu naţional pe 7 martie, spectacolul grandios fiind jucat ultima dată în cadrul turneului pe 19 aprilie.
La Slatina, preţul unui bilet categoria I este de 80 de lei/persoană, iar la categoria a II-a de 60 lei/persoană. Până acum au fost vândute peste 100 de bilete.
“Un altfel de cabaret” este regizat de Anca Sigartău, specoregrafia semnată Doina Botiş, iar costumele sunt realizate de Tania Popa.