Sărbătorile pascale sărbătorite în liniște și fără intervența polițiștilor

84

Sărbătorile pascale de anul acesta au fost liniștite, comparativ cu anii pecedenți, în ceea ce privește numărul de evenimente cu impact asupra siguranței publice.

La nivelul județului Olt, aproape 550 de polițiști, dintre care 386 de ordine publică, 114 de rutieră, 22 de investigații criminale, 10 de economic, au acționat suplimentar față de dispozitivul zilnic, în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale, pentru ca cetățenii să petreacă sărbătoarea Învierii Domnului în siguranță.

Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca oamenii să se bucure în linişte de sărbătorile pascale.

“În perioada 30.04 – 02.05.2016, pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii olteni au aplicat 261 de sancţiuni, în valoare de 71.114 lei. Dintre acestea, 57  au fost pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 197 de sancţiuni contravenţionale, 116 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză, patru pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Totodată, poliţiştii au retras alte patru certificate de înmatriculare şi au reţinut nouă permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, cinci pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi unu pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri”, se arată în comunicatul Inspectoratului Județean de Poliție Olt.

 În această perioadă, nu au fost înregistrate evenimente deosebite, aceasta datorându-se şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite responsabile.