Care sunt propunerile partidelor pentru alegerile locale. Candidaţii la fotoliul de primar al Slatinei, Consiliul Local Municipal şi Consiliul Judeţean

4117
Scrutinul pentru desemnarea aleşilor locali a avut loc pe 5 iunie

26 aprilie a fost ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale din iunie. Cea mai mare aglomeraţie la birourile electorale de circumscripţie sau Biroul Electoral Judeţean a fost în penultima zi în care majoritatea formaţiunilor politice au decis să-şi înscrie candidaţii în competiţia electorală pentru desemnarea noilor şefi ai administraţiilor locale. Magistraţii le vor declara definitive candidaturile la scurt timp după Paşte, pe 4 mai. În acest timp, se vor verifica listele cu semnături. Deocamdată, la o primă verificare a documentaţiei depuse, nu au fost constatate nereguli.

9 candidaţi pentru fotoliul de primar al Slatinei

Primul candidat pentru fotoliul de primar al Slatinei a fost cea a medicului Livia Teleu, singura candidatură a unei femei pentru cea mai importantă administraţie locală din judeţ. De Sfântul Gheroghe, patronul spiritual al reşedinţei Oltului, s-a înscris în cursa electorală candidatul ALDE, actualul viceprimar Cristian Bircea. Tot în zi de sărbătoare a ales să treacă pe la Biroul Electoral de Circumscripţie şi candidatul Alianţei pentru Schimbare Olt, Stelian Sima. În penultima zi de înscriere în competiţia electorală a fost mare aglomeraţie la Biroul Electoral de Circumscripţie, jumătate dintre cei care aspiră la fotoliul de primar depunându-şi documentele. Primul a ajuns reprezentantul PMP, Cosmin Florescu. I-a urmat reprezentantul PSD- deputatul Emil Moţ, candidatul UNPR- Cosmin Ciorei şi liberalul Marius Bălaşa. Ultimii intraţi în cursa pentru fotoliul de primar au fost reprezentantul PRM, fostul ziarist Cristian Bughea, şi reprezentantul PND, George Ionică, nimeni altul decât fiul primului preşedinte al CJ Olt, Marin Ionică.

Concomitent cu depunerea dosarelor pentru candidaţii la funcţia de primar al Slatinei, formaţiunile politice amintite au depus şi semnăturile necesare pentru listele cu cele 27 de persoane care aspiră la un loc în consiliul local municipal.

PSD, listă echilibrată, cu oameni cu notorietate

Candidatul PSD Emil Moţ a ales să nu-şi depună candidatura ca şi consilier. El şi-a construit lista de consilieri locali astfel încât ea să oglindească structura electoratului slătinean. Potrivit celor declarate de preşedintele social-democraţilor olteni Paul Stănescu, 90% dintre cei propuşi să facă parte din legislaţivul municipal sunt oameni noi. Iată mai jos cine sunt oamenii pe care mizează candidatul PSD Emil Moţ pentru a-l sprijini să obţină funcţia de primar şi să-şi transpună în practică promisiunile electorale: 1.Diaconescu Renică, 2.Popa Emil Costin, 3.Tănase Aurelia, 4. Kovacs Carol Emil, 5. Vătrai Ion, 6. Călini Vasile, 7. Stăncioiu Georgel Claudiu, 8. Pavlovici Constantin Paul, 9. Brătoi Eufrosina,10. Dumitrescu Ileana Roxana, 11. Vîlceleanu Gigi Ernes, 12. Berechet Mirel Alexandru, 13. Popescu Iohana Raluca, 14. Tomireanu Maria Cristina, 15. Rachină Vera Georgeta, 16. Şerban Gabriela, 17. Tiţa Dumitrel Victor, 18. Iancu Dragoş, 19. Bît Florin, 20. Gurlui Mihai, 21. Tufan Manuela Virginia, 22. Popescu Ion, 23. Dincă Viorel, 24. Lache Cristian Marinel, 25. Alexa Ioan, 26. Firicel Ştefan şi 27. Floricică Gheorghe.

Liberalul Bălaşa se sprijină pe un profesor şi un doctor

Marius Bălaşa, candidatul PNL la funcţia de primar, spre deosebire de principalul său contracandidat Emil Moţ, s-a trecut pe primul pe lista cu propunerile pentru legislativul slătinean.
Iată în continuare cum arată lista liberalilor pentru CL Slatina: 2.Victor Iacobescu, 3.Andrei Iordache, 4.Ana-Maria Ciauşu, 5.Aurel Roşu, 6.Mihai Cîrloganu, 7.Sorin Ţîrcomnicu, 8.Viorel Rogojinaru, 9.Ştefan Văduva, 10.Ion Popa, 11.Felix Gheorghiceanu, 12.Ion Muraru-Tabacu, 13.Viorel Ionescu, 14.Arina Georgescu, 15.Ionela Andreea Asan, 16. Ilie Vasile, 17.Ionuţ Comănescu, 18.Corneliu Colpacci, 19.Alina Duminică, 20.Gheorghe Moise, 21.Cristina Cojocaru, 22.Petrişor-Laurenţiu Negreş, 23.Elena Ioţu, 24.Constantin Păduroiu, 25.Marian Andreiana, 26.Mihai Doncescu şi 27.Răzvan Cruceru. Din cei 27 de candidaţi pentru CL Slatina, doar Viorel Rogojinaru deţine o astfel de funcţie.

Progresiştii mizează pe Copilău şi tineri

UNPR ,,atacă” legislativul slătinean cu o listă care nu-l are în frunte nu pe candidatul pentru funcţia de primar, ci pe fostul şef al CJ Olt, Jenel Copilău. El este urmat de: 2. Elisabeta Săndescu, 3. Steluţa Dan, 4. Ştefania Aliman, 5.Cosmin Ciorei, 6.Maria Vasile, 7.Gabriel Năstasie, 8.Alexandru Gană, 9.Ortansa Franţescu, 10.Liviu Gheorghe, 11.Irina Cotoşman, 12.Dănuţ Trandafir, 13.Ovidiu Dragomir, 14.Valentin Bujgoi, 15.Laura Şandor,16. Bogdan Tomescu, 17.Mirabela Bănac, 18.Gabriel Dascălu, 19.Mihaela Moraru, 20.Lucian Pene, 21.Ionuţ Moise, 22.Marian Ninciu, 23.Mircea Voicu, 24.Daniela Rusu, 25.Gheorghe Stanciu, 26.Florin Nedelcu şi 27.Lavinia Voicu.

Partidele mici ne oferă şi ele unele surprize

Reprezentanţii partidului lui Traian Băsescu deschid lista pentru CL Slatina cu cel care se luptă pentru fotoliul de primar, Cosmin Florescu, urmat de preşedintele organizaţiei judeţene, Marin Bobeş, fost senator şi deputat. Un alt politician cunoscut care îşi găseşte locul pe lista PMP pentru CL Slatina este fostul viceprimar Marian Niculae.
Dacă reprezentantul PMP la fotoliul de primar al Slatinei deschide lista la CL, nu la fel stau lucrurile în cazul Alianţei pentru Schimbare Olt. Aici, Stelian Sima, candidatul acestei alianţe pentru funcţia de primar este al treilea pe listă, înaintea lui aflndu-se Elvis Marancea, urmat de Alexandru Achim.

PSD dă CJ Olt pe mâna tinerilor

Social-democraţii olteni propun pentru legislativul judeţean atât oameni care au mai fost în CJ, cât şi persoane noi. Prima surpriză o reprezintă absenţa de pe lista de propuneri a actualului deţinător a fotoliului de preşedinte, liderul PSD Olt, Paul Stănescu. Lista consilierilor judeţeni propusă de PSD este deschisă de actualul vicpreşedinte Marius Oprescu, propunerea partidului pentru şefia administraţiei oltene. El este urmat de deptatul Virgil Delureanu, propus pentru funcţia deţinută actualmente de Oprescu. Cei doi sunt urmaţi de: Cornelia Sulger, Victor Vătămanu, Dorin-Teodor Postelnicu, Ioan Nedelea, Ion-Cătălin Grecu, Ion-Lucian Bondrescu, Dragoş-Nicolae Drăghicescu, Cristian Butnariu, Mariana Matei, Ionel-Cristian Gheorghe, Adrian Iordache, Ilie Irimia, Nicolae Vitan, Valeria Gălan, Ion-Adrian Bărbulete, Iulia-Daniela Dima, Constantin Popescu, George Şofaru, Mirela Vasile, Marius-Ionel Iancu, Constantin Mitrică, Constantin Antonescu, Ilie Hău, Mariana Căroi, Fabriccio-Adrian Păun, Claudia Mariana Lutic, Cristian-Dan Vruse, Valeriu-Marius Matei, Ovidiu Veselu, Cornel-Marian Chirculescu, Gabriela Şerban, Marinela-Daniela Tăbârcă, Claudiu-Daniel Barbu, Magdalena-Iuliana Catrina, Ilarion-Bogdan Dumitrescu, Marian Ionaşcu, Petre-Silviu Pendiuc, Laurenţiu-Ovidiu Ilinca-Bărbulescu, Lucian Vişan şi Silviu-Georgian Popescu.

La PNL candidaţii la primrie pot ajunge în CJ

Lista candidaţilor liberali pentru CJ Olt este deschisă de preşedintele organizaţiei judeţene, propunerea partidului pentru funcţia de preşedinte al Legislativului judeţean, deputatul Gigel Sorinel Ştirbu. El este urmat de Siminica Mirea, fost copreşedinte PNL Olt, Ion Moisescu, Viorel Dumitrescu, Gheorghe Ciucu, Florea Niculae, Florin Nicolescu, Marian Radu, Nicuşor Milea, Laurenţiu Niţuică, Virgil Panduru, Ionel Cruşoveanu, Marian Stancu, Ionela Andreea Asan, Dumitru Căleală, Mircea Daniel Popescu, Tomel Băieţică, Ionela Gherghiţă, Ionuţ Dima, Maria Andronie, Marin Hristea, Dragoş Turcitu, Marian Vasile, Cătălin Giurea, Dan Stana, Ileana Tudorică, Alina Rodica Bărbulescu, Adrian Mulţescu, Anatolie Preoteasa, Constantin Drugă, Cătălin Văduva, Gheorghe Moise, Valentina Nicolae, Valentin Ivana, Ştefan Pârlea, Daniela Mitrache, Mariana Vasile, Paulică Munteanu, Ştefan Gheorghe, Ioan Prioteasa, Marian Tudorică şi Elena Leoveanu.

Progresiştii ies la bătaie pentru CJ Olt cu senatorul Toma

Spre deosebire de principalele formaţiuni politice-PSD şi PNL, UNPR-ul atacă consiliul judeţean nu cu persoana nominalizată pentru a ocupa funcţia de preşedinte în condiţiile în care va reuşi să constituie o majoritate favorabilă, ci cu liderul organizaţiei judeţene, senatorul Ion Toma. Acesta este urmat de Jenel Copilău, Luminiţa Adam, propusă pentru funcţia de preşedintă, Pavel Belinski, Delia Bash Naidin, Alexandru Gană, Marcel Oiţă, Elisabeta Săndescu, Elena Năstasie, Dănuţ Trandafir, Steluţa Dan, Cătălin Trifu, Cosmin Ciorei, Ion Dinoiu, Constantin Nedelea, Florin Mateiana, Ion Cornel Diaconescu, Mircea Vântu, Ilie Giodie, Romulus Roşescu, Ciocârlan Savu, Marin Neacşu, Anghel Dănciulescu, Valentin Zăvoianu, Dumitru Dogaru, Gheorghe Zăvoleanu, Liviu Preduţ, Liviu Rădulescu, Tudora Firică, Marinel Dragomir, Eugen Ghica Iordache, Filip Preda, Bogdan Tomescu, Marius Sârbu, Gabriel Burda, Laurenţiu Luţă, Mircea Rădulescu, Paul Coman, Marin Scaete, Ion Nicolae, Adrian Nicula şi Margareta Vanea.

Fostul vicepreşedinte liberal al CJ Olt, Ioan Ciugulea, deschide lista ALDE pentru legislativul oltean, el fiind şi propunerea partidului pentru funcţia de preşedinte

Surprizele oferită de ALDE sunt reprezentate de poziţionarea liderului organizaţiei judeţene, senatorul Mihai Niţă, abia pe poziţia a 10-a, a candidatului la funcţia de primar pe locul 12 şi a fostului edil interimar de la Slatina, Mihaela Stana, pe poziţia 36. Ioan Ciugulea este urmat de: Lucian Niţu, Gherghina Ioniţă, Alexandru Popistaş, Gheorghe Udrescu, Mihai Turcitu, Dan Dumitru Filotie, Gheorghe Ristea, Daniel Albu, Mihai Niţă, Ştefan Laurenţiu Bondrescu, Cristian Bircea, Ilie Sterie, Marian Puşcaşu, Cosmin Ungureanu, Ion Anunţa, Florin Dumitru, Cornel Gherghe, Constantin Scorbureanu, Matei Brăgaru, Marcel Dascălu, Florin Gabriel Vînătoru, Gheorghe Beciu, Gigi Sburliş, Stelian Delcea, Liviu Păun, Dumitru Roibu, Ştefan Idrez, Radu George Ioniţă, Laurenţiu Olteanu,Vasile Istrate, Ionuţ Mihai Nae, Ion Eparu, Marin Gabriel Nae, Mihaela Stana, Dan Stoichicescu, Cristian Mitrică, Tudorel Pârvulescu, Constantin Bălaşa, Alexandru Pirciulescu şi George Mitrofan.

1.500.000 de buletine pentru scrutinul de la locale

Consiliul Local Slatina va fi alcătuit pe viitor din 21 de membri iar legislativul judeţean de un număr de 33 de membri. În vederea bunei desfăşurări a scrutinului din 5 iunie, vor fi tipărite peste 1.500.000 buletine de vot, aproximativ câte 500.000 pentru primari, consilieri locali şi consilieri judeţeni.
Alegerile locale, în cadrul cărora se votează primarii localităţilor, consilierii locali şi consilierii judeţeni, au loc pe 5 iunie. Pe 4 mai, candidaturile celor înscrişi în cursă rămân definitive, pentru ca pe 6 mai să înceapă campania electorală. Campania se încheie cu 24 de ore înainte de ziua alegerilor. Cabinele de vot se deschid pe 5 iunie, la ora 7.00 şi se închid la ora 21.00.