Se apropie luna Mai, perioadă în care ţara noastră se bucura de obicei de temperaturile verii şi oamenii umpleau deja litoralul. Anul acesta este foarte posibil să lase prosopul şi loţiunea de plaja şi să îşi scoată din nou schiurile şi hainele groase din dulap.
În mai multe zone din România, temperaturile vor scădea atât de mult, încât nu ar fi de mirare ca iarna să facă o întoarcere din drum.
Mai degrabă Crăciun, decât Paște.
Cel puţin în zonele de munte, meteorologii anunţă ger în toată regula, care se va înrăutăţi tot mai tare, asta după ce, noaptea trecută, s-au înregistrat minus 9 grade în munţii Tarcăului.
La Predeal, localnicii și turiștii aflați deja în stațiune au avut o surpriză încă de la primele ore ale dimineții de marți când s-au uitat pe geam. Zăpada căzută a acoperit mașinile sau spațiile verzi ori copacii care abia ce înfloriseră în zilele călduroase de la începutul acestei luni.
În munții Semenic, turiștii au avut parte de un peisaj de iarnă în toată regulă cu zăpadă și brazi înghețați, iar la Bălea Lac s-a înregistrat o temperatură de minus 7 grade Celsius. De asemenea, foarte frig a fost și în nordul Moldovei, dar și în vestul țării. În județul Timiș, la Sânnicolau Mare a fost doar 1 grad Celsius.
Aşa că aveţi grijă ce planuri vă faceţi pentru Paştele de anul acesta, si mai ales cu ce haine plecați de acasă.