Deputatul PSD, Constantin Niță, pus sub control judiciar

242

Fostul ministru al Economiei, Constantin Niță a fost pus cu puțin timp în urmă sub control judiciar pe cauțiune, pentru 60 de zile, de către procurorii DNA, în urma audierii sale într-un dosar de corupție în care este acuzat de trafic de influență. Niță trebuie să depună până la Paște o cauțiune în valare de 150.000 lei.

Procurorii susțin în ordonanța de luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune că, în cursul anului 2013, Constantin Niță, deputat în Parlamentul României și, la data faptei, ministru al Energiei, i-a solicitat unui om de afaceri (denunțător) un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria unui municipiu.

Constantin Niță a solicitat comisionul în schimbul exercitării influenței sale asupra primarului de municipiu și a promisiunii că interveni pe lângă acesta pentru a determina semnarea și buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri. Valoarea comisionului de 5% reprezenta 3,4 milioane de lei, bani care urmau să ajungă la fostul ministru parțial cash și parțial printr-un contract fictiv de consultanță ce urma să fie încheiat cu o persoană din anturajul acestuia. Procurorii susțin că Niță ar fi încasat în iunie 2013, de la omul de afaceri, în primă fază, suma de 30.000 euro, în incinta unui local din București. Oamenii legii mai susțin că și contractul de consultanță cu o anumită firmă, la prețul de 5.000 euro + TVA/lună, a fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestuia, Niță ar fi intrat în posesia altor 303.000 lei, în perioada mai 2013 – iunie 2014. Se pare că sumele în cauză ar fi fost folosite pentru acoperirea unor cheltuieli ale organizației județene de partid, condusă de Niță.

Constantin Niță a refuzat să facă vreo declarație la ieșirea de la auderi.