Cătălin Predoiu intră în cursa pentru fotoliul de primar al capitalei

142

Chiar dacă la început nu și-a dorit și a refuzat propunerea de mai multe ori, preşedintele PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, a fost convins de liderii partidului să fie candidatul cu numărul 4 al liberalilor la primăria capitalei.

În ciuda insistenţelor lui Vasile Blaga acesta a refuzat atât după retragerea lui Buşoi, dar şi după retragerea lui Orban, să candideze la Primăria Capitalei. Presat tot mai tare să îşi asume o candidatură la Bucureşti, Cătălin Predoiu şi-a negociat în termeni foarte clari intrarea în cursa pentru Capitală.

Acesta a declarat ca PNL este singurul partid care poate urni PSD-ul si își pune toată încrederea în echipa aceasta. Acesta refuză să negocieze cu alte surse de dreapta.

Potrivit unor surse liberale, Cătălin Predoiu a solicitat ca Ciprian Ciucu – fostul candidat al M10 pentru Primăria Capitalei – să fie primul pe lista PNL pentru Consiliul General. De altfel, Predoiu a anunţat ieri că dacă va câştiga primăria Capitalei, Ciucu va fi viceprimar.

Acesta nu are însă prea mare încredere în puterea lui în această campanie, așa că și-a negociat niște condiții clare înainte de a se înscrie în cursa electorală. Cătălin Predoiu a cerut ca indiferent de rezultatul de la alegerile de pe 5 iunie, să rămână şef al organizaţiei de la Bucureşti timp de 3 ani.