Acoperiş reabilitat pentru trei pavilioane ale Spitalului Schitu-Greci

186

Pavilioanele 2, 3 şi 5 din cadrul Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu-Greci vor fi cuprinse într-un program de reabilitate a acoperişurilor. Consilierii judeţeni au aprobat astăzi finanţarea investiţiei cu peste 220.000 de lei, cu fonduri de la bugetul local al judeţului Olt.

Acoperişul pavilioanelor 2,3 şi 5 din cadrul Spitalului de Psihiatrie Cronici din Schitu-Greci, de tip şarpantă din lemn cu învelitoare din tablă, este degradat, iar ori de câte ori plouă apa se infiltrează în clădire. Toate cele trei pavilioane sunt destinate serviciilor medicale de specialitate, în care funcţionează 13 saloane pentru pacienţi, grupuri sanitare, un depozit de medicamente, farmacie, laborator şi un atelier pentru ergoterapie.
În vederea repararării acoperişului, consilierii judeţeni au aprobat astăzi documentaţia tehnico-economică pentru investiţiile necesare, suma totală a lucrărilor ridicându-se la 221.374 lei. Astfel, în trei luni de zile, vor trebui realizate, pe o suprafaţă de peste 1.000mp, lucrări de înlocuirea învelitorii existente cu învelitoare din ţiglă de tablă de culoare albastră, înlocuire a jgheaburilor şi burlanelor, a paziilor şi streşinilor din lemn, ignifugare, opritori de zăpadă şi altele.