Zeci de elevi şi profesori din cinci ţări se pregătesc pentru viitor la Caracal

1007

40 de elevi şi 8 profesori din Germania, Franţa, Spania şi Grecia sunt găzduiţi săptămâna aceasta la Caracal, la Colegiul Naţional „Ioniţă Asan”. Vizita face parte dintr-un proiect european Erasmus+, aceasta fiind ultima etapă de implementare.

Astăzi, Colegiul Naţional „Ioniţă Asan” Caracal a dat startul evenimentelor organizate la el acasă în cadrul proiectului multilateral Erasmus+ „Pregăteşte-te pentru viitor” (,,Power up! Get active for your future!”), un proiect cu finanţare europeană prin care şcoli din cinci state colaborează în vederea dezvoltării abilităților de comunicare într-o limbă străină (limba engleză), creșterea interesului pentru frecventarea școlii, promovarea unui stil de viață sănătos, pregătirea pentru integrarea pe piața muncii. Proiectul are o valoare de 45.000 de euro.
Colegiul caracalean găzduieşte săpămâna aceasta evenimentele din cadrul proiectului, la care participă 40 de copii şi 8 profesori din Franţa, Germania, Spania şi Grecia, fiind implicaţi din cadrul liceului 100 de elevi şi 20 de cadre didactice.

Întâlnirea din România reprezintă ultima etapă a proiectului demarat anul trecut. Elevii şcolilor partenere din cele 5 state au efectuat vizite reciproce, participând la redactarea unei cărţi de bucate cu rețete tradiționale ale unor feluri de mâncare sănătoasă, întreceri și probe sportive, jocuri în echipe, înregistrarea unui cântec cu versuri compuse de elevi, vizite la diferite întreprinderi -Avista Oil şi uzinele Volkswagen din Wolfsburg- Germania, fabrici de instrumente muzicale, de vopsea și de componente de mașini din Valencia- Spania, fabrica de brânzeturi și un atelier de argintărie din Ioanina- Grecia. De asemenea, pentru a fi pregătiți pentru integrarea pe piața muncii, elevii au făcut cercetări în legătură cu pregătirea profesională și cerințele pieței în statele de unde provin și au fost învățați de o instituție abilitată din Germania să completeze CV-uri și să susțină interviuri de angajare după standardele europene. Anul trecut au avut loc două întâlniri în Germania, una în Grecia, una în Spania şi una în Franţa. În afara comunicării directe și a activităților din cadrul întâlnirilor transnaționale, comunicarea s-a realizat atât prin e-mail, cât și prin telefon, scrisori și conferințe pe Skype.”, declară Florina Băţăgui, coordonatorul proiectului.
Vizitatorii vor rămâne la Caracal până sâmbătă, printre activităţile la care vor participa numărându-se şi vizite la întreprinderile Romaniţa şi Yazaki.
Partenerii Colegiului din Caracal sunt: Real Schule Uetze din Germania, Collège Louis Pergaud din Franta, IES Clara Campoamor din Alaquas, Spania si Model Experimental Zosimaia Junior High School , Ioannina din Grecia. Această colaborare va dura până în august.