Florin Jianu, ales preşedintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România

203

Slătineanul Florin Jianu a fost ales vineri noul preşedinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR). El îl înlocuiește pe Ovidiu Nicolescu, fostul lider rămânând președinte de onoare al Consiliului.

Fost ministru al IMM-urilor, Mediului de Afaceri și Turismului în 2014 şi președinte al Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România (2008-2016), Florin Jianu a fost ales la finele săptămânii trecute, de către 200 de membri ai structurilor Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, preşedinte pentru mandatul 2016-2020. Alegerile au avut loc cu ocazia celei de-a VII-a Convenții Naționale CNIPMMR.
Noul lider şi-a prezentat strategia de dezvoltare, promiţând cea mai puternică organizaţie din Sud-Estul Europei. „CNIPMMR va fi până în 2020 cea mai puternică organizație patronală din Sud-Estul Europei, iar la acest obiectiv va lucra toată echipa de conducere a organizației. O organizație puternică înseamnă un mediu de afaceri reprezentat și consolidat. Iar pentru ca acest lucru să se îndeplinească am elaborat o strategie de dezvoltare a organizației care va viza reprezentarea a cel puțin 50.000 de companii cu peste 1.000.000 de angajați, 12 proiecte implementate (Invest in Romania, Capitala antreprenoriatului, România educativă, etc), lansarea unui fond de investiții privat și a unei rețele de business angels”, a declarat Florin Jianu.