A salvat mii de vieți, dar pentru a fiului său imploră statul

6999

Dr. Gheorghe Ciobanu, medic chirurg ortoped pediatru timp de mai bine de 40 de ani la Spitalul Județean de Urgență Slatina, fost director și șef de secție, a solicitat ajutorul ministului Sănătății pentru a-i salva fiul, aflat în stare vegetativă de doi ani, alături de alți doi tineri pacienți. Atât medicul pensionar, cât și conducerea spitalului solicită găsirea unei soluții pentru a ajuta acești pacienți cu fondurile necesare tratamentului, prin includerea lor într-un rpogram național de recuperare, bugetul alocat unității medicale pentru un caz reprezentând doar a cincea parte din necesar. De la Slatina, se trage prin acest caz un semnal de alarmă pentru toate de acest gen din țară, anual sute de tineri fiind pierduți prin ignoranța sistemului.

În urmă cu doi ani,George Adrian Ciobanu , atunci în vârstă de 26 de ani, era student la medicină anul II, după ce absolvise facultatea de automatică și un master. Viața i-a fost schimbată într-o dimineață de ianuarie, când o durere la ceafă l-a trasnfomat dintr-un tânăr dornic de afirmare și plin de viață într-un pacient imobilizat pe un pat de spital, incapabil să se miște, să vorbească sau să se hrănească normal, doar ochii fiind cei care îi trădează starea de conștiență. ,, Eram cu el la București când s-a întâmplat. Avea examen la gastroenterologie și se trezise dimineața să mai repete. A spus că are o durere insuportabilă la ceafă, a deschis fereastra și a cerut o compresă. El a fost cel care a sunat la Urgențe, solicitând SMURD-ul. A repetat de 3 ori adresa și s-a prăbușit. A fost ultima dată când l-am auzit vorbind”, povestește mama, a cărei durere sfâșietoare nu are cum să te lase rece.

De atunci, George a trecut prin 8 operații pe ceier, a fost internat în Germania, la trei unități spitalicești din București și alte două private, de fiecare dată întorcându-se pentu reuperare la Slatina, singurul spital din țară care l-a primit, pacientul având montată traheostomă.

Pentru soții Ciobanu, rezerva unde este internat fiul lor a devenit casă, cel pe care-l pregăteau să ofere ajutor celor aflați în suferință și să le aline boala având acum nevoie de îngrijire permanentă. Dr Ciobanu, un om care de-a lungul caierei, chiar din secția unde i-a fost amenajată o rezevă fiului său, a salvat mii de vieți, acum luptă disperat cu boala și sistemul pentru a-și salva fiul. În  cei doi ani de când copilul său se află în stare vegetativă, omul Gheorghe Ciobanu a avut parte de ajutorul și înțelegerea colegilor, dar și de ignoranță, răutate  și umilințe, acum, resursele financiare la care are dreptul copilul devenind greu de câștigat într-un sistem în care asemenea cazuri, deloc puține la numă și din păcate întâlnite la majoritatea pacienților tineri de vârsta lui George, sunt ignorate și neincluse într-un progam național de finanțare. Disperat, tatăl Ciobanu cere ajutor ministului Sănătății, susținut de conducerea spitalului care face, separat, un memoriu pin care expune situația și solicită o cale de rezolvare a finanțării tatamentului, în prezent spitalului fiindu-i decontată cheltuiala pentru un pacient normal, de doar 283 de lei pe zi lei, reprezentând doar 20% din costuri.

,,Fug spitalele de ei ca de râie!”

,,Aude, vede, nu e paralizat, nu poate comunica. Dar a fost terminat. Am ajuns în stadiul ăsta, ca să-l las să moară acum din lipsa fondurilor pentru tratament! Spitalul are limitele lui, nu poate finanța orice. Am apelat la ministerul Sănătății pentru că aceste cazuri nu sunt incluse în niciun progam special, cu finanțare separată, cu alte reguli sau inclus în programele actuale, iar tratamentul costă mult pentru bugetul spitalului. Precizez că în acest spital mai sunt 2 cazuri asemănătoare. Din nefericire, de trei săpătămi n-avem niciun răspuns la solicitarea noastră.”, spune dr. Ciobanu.

Problemele legate de finanțare se întâlnesc în cazul în care pacienții, cu imunitate scăzută, fac infecții, tratamentul specific fiind costisitor. În cazul lui George, acesta a făcut septicemie cu candida, necesitând tratament cu Cancidas, scump și greu de procurat.

În memorial adresat ministrului, dr. Ciobanu aminteşte traseul întreg pe care l-a urmat pentru a-şi face fiul sănătos, refuzurile pe care le-a primit, tergiversările, externările grăbite, răutățile, cum a fost nevoit să apeleze chiar la secetarul de stat Raed Arafat. „Ceea ce fac aceşti medici la Slatina e de admirat, pentru că alte spitale fug ca de râie de ei. Se cunosc cazuri care și-au revenit și după 19 ani. Sunt interesaţi de statistici, doar de statistici. În loc să-i sprijine pe medicii dispuşi să se ocupe de aceşti pacienţi, cei din minister ridică din umeri. Să stai să aştepţi trei săptămâni un răspuns, când e vorba de septicemie…! Au fost colegi care mi-au spus să nu mai umblu cu el. Nu pot, ca părinte,nu pot. În drama pe care o trăiesc alături de fiul meu mai bine de 2 ani și încă mai rezistăm se datorează faptului că am întâlnit mulți oameni deosebiți care ne-au sărit în ajutor, dar în același timp și oameni care întorc spatele propriului coleg”, mai relatează tatăl.

„Mor anual peste 100-200 de astfel de tineri care nu sunt băgați în seamă”

Nu este pentru prima dată când medicul neurolog Renică Diaconescu, șeful secției, doctor în științe medicale, fost secretar al comisiei de sănătate a Parlamentului trage un semnal de alarmă în privința acestor cazuri. „Din păcate, ministerul și-a demonstrat incapacitatea de a gestiona astfel de cazuri. Nu a dat curs foarte multor cereri aparținătorilor acestor copii, care cer să fie incluși într-un program care să rezolve astfel de cazuri. Numai la nivelul secției mele sunt 3 cazuri. Tratamentul este unul foarte costisitor dacă intră în infecții. Și astfel de bolnavi cu imunitate scăzută sunt expuși la infecții și costă foarte mult. Acest copil a urmat un tratament cu antibiotice, a făcut o ciupercă și trebuie un tratament foarte costisitor-14 milioane vechi un flacon, având nevoie de 14 zile de tratament. Au plimbat niște memorii la direcțiile de sănătate publică, la spitale, se întorc hârtiile, este o incapaciate de asumare a acestor cazuri. Dacă au murit 70 de oameni la Colectiv, eu spun că pe an mor peste 100-200 de astfel de tineri care nu sunt băgați în seamă. Sunt și acolo în minister oameni care nu se pricep, care tratează cu supeficialitate astfel de cazuri”, spune dr. Diaconescu.

Intervenția conducerii spitalului slătinean la minister se axează pe găsirea unor soluții financiare nu particulare, pentru cazul prezentat, ci pentru toți cei 3 pacienți ai spitalului și alte sute ai spitalelor din țară, sugestiile fiind includerea într-un program național, posibilitatea efectuării unei excepții de la criteriile de includere în programul AP-ATI sau posibilitatea încheierii separate a unor contracte de finanțare cu CJAS Olt pentru bolnavii cronici în regim de recuperare neuromotorie, cu regim special de recuperare, monitorizare și tratament.