Scuarurile și sensurile giratorii, o soluție pentru fluidizarea circulației

227

De la începutul acestui an și până în prezent  pe drumurile Oltului și-au pierdut viața în urma accidentelor rutiere  șase oameni. În cele 29 de accidente rutiere soldate cu pierderi de vieți omenești au mai fost răniți grav alte 27 de persoane. Numărul accidentelor ușoare soldate doar cu răniți ușor se ridică la 69 în urma cărora 100 de persoane au necesitat îngrijiri medicale. Acestea sunt datele făcute publice de către reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Olt.

 Este cunoscut faptul că pe drumurile județene există intersecții considerate periculoase în urma numărului mare de accidente rutiere produse aici. Pentru fluidizarea traficului în aceste intersecții autoritățile județene au cerut Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale înființarea unor sensuri giratorii în intersecțiile din comunele Găneasa, Slătioara, Bobicești și Deveselu.

“Săptămâna trecută am purtat discuții cu directorul regional al CNDANR. Avem promisiuni. Nu am reușit deocamdată, pentru intersecțiile mai periculoase, gen Găneasa, Slătioara, Bobicești sau Deveselu să avem o soluție. Sensuri giratorii nu se pot face, motivul relativ simplu spun dumnealor. În sensul că, un sens giratoriu cere o rază de 9 metri. Avem această rază, avem dimensiunile acestea și la Bobicești și la Găneasa. Din păcate avem multe evenimente neplăcute în cele două intersecții care ar justifica ncesitatea sensurilor giratorii. Proprietarul terenului este de acord să pună la dispoziție acest teren. Singurul lucru care mai trebuie făcut  este un studiu al CNADNR și o aprobare. Nu am reușit acest lucru(…) La Bobicești nu se impune înființarea unui sens giratoriu din cauză că, numărul de autovehicole care se deplasează pe drumul județean, acolo unde intersectează drumul național nu este cel impus de prevederile legale”, a declarat prefectul județului Olt, Silviu Neacșu.

Pentru a rezolva problema de pe aceste tronsoane de drumuri, autoritățile județului s-au gândit la alte soluții. Doar că, pentru moment acestea sunt doar la stadiul de intenție.

“Încercăm o altă soluție, și anume, înființarea unor scuaruri.Un astfel scuar are o lățime de un metru și o lungime de doi-trei metri și reușește să fluidizeze și tempereze circulația în zonele acestea, mai periculoase. Aceste refugii crează o zonă pe care șoferii circulă cu mai multă prudență și nu presupune lărgirea foarte mult a drumului, cu maxim un metru pe firecare parte.(…)Am avut discuții permanente pe această temă, inclusiv cu reprezentanții IPJ și ai Poliție Rutiere”, a completat Neacșu.

Până una alta, situația pe drumurile județene rămâne neschimbată. Până când cei de la CNADND vor agrea una dintre soluțiile propuse de autoritățile județene, iar traficul va fi fluidizat în zonele respective, șoferii trebuie să conducă cu atenție.