Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat miercuri că Executivul va lucra la un nou act normativ legat de salarizarea bugetarilor, în condiţiile în care ordonanţa anunţată săptămâna trecută a fost abandonată.
„Nu vom continua pe acest proiect de salarizare. Scopul Guvernului e să vină cu un proiect acceptat de partenerii sociali, în limitele fiscal bugetare pe care ni le permitem. (…) Fostul proiect pe care l-am abandonat prevedea că niciun salariu în plată nu ar fi scăzut. (…) Începând de mâine vom avea o nouă abordare a acestui subiect”, a afirmat Dan Suciu.
Acesta a asigurat că au fost înţelese presiunile şi interesul public pentru acest proiect de OUG, iar de joi vor fi reluate discuţiile cu sindicaliştii.
În şedinţa de guvern nu s-a luat în discuţie situaţia ministrului Muncii, Ana Costea, care afirma că îşi va da demisia dacă ordonanţa privind salariile va fi pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de miercuri.
„Nu s-a luat în discuţie situaţia doamnei Costea în acest moment. Ceea ce s-a discutat este că de mâine vom veni cu o altă abordare în privinţa ordonanţei care prevede modificări de salarizare în sectorul public”, a adăugat Suciu.