Sărbătorind 17 ani de activitate, Clubul Rotary Slatina organizează vineri, 15 aprilie, Balul Anual, ocazie cu care va demara şi două noi proiecte- unul privind recompensarea elevilor de exccepţie ai judeţului, iar celălalt pentru întrajutorarea copiilor cu autism.
Rotarienii slătineni sărbătoresc vineri 17 ani de activitate, de implicare în viaţa comunităţii cu diverse proiecte. Balul Anual va constitui şi un bun prilej de a demarat două noi proiecte, în acest sens fiind organizată o licitaţie cu obiecte de artă- picturi, tablouri în mozaic, vase de cramică, precum şi o tombolă cu premii.
Anul acesta, Clubul Rotary Slatina va recompensa elevii care obţin premii la Olimpiadele Naţionale pe discipline şcolare, un alt proiect fiind destinat susţinerii tratamentului prin terapia ABA pentru copii bolnavi de autism.
„Balul Anual Rotary este un eveniment care, în ediţiile anilor trecuţi a permis desfăşurarea de proiecte cum ar fi: dotarea Cercului FOTO-CINE-CLUB din cadrul Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina cu aparatură fotografică, acordarea de 12 burse lunare în bani unui număr de 3 studenţi proveniţi din Căsuţe de Tip Familial, dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, secţia de Recuperare Neuromotorie Pediatrică, cu aparatură de specialitate. În organizarea şi desfăşurarea balului vor fi implicaţi şi tinerii din Clubul Interact Slatina, club susţinut de către rotarieni, care deja are un an de activitate şi proiecte finalizate cu succes”, declară Simona Capisizu, responsabil comunicare Club Rotary Slatina.
163 de copii cu TSA au nevoie de terapie
Potrivit Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, în judeţul nostru avem 163 de minori cu tulburări din spectrul autist, dintre care 68 integraţi în şcolile de masă, 30 în şcoli speciale, iar 64 neşcolarizaţi. Dintre aceştia 23 beneficiază de servicii sociale speciale în cadrul Centrelor de recuperare a copilului cu dizabilităţi Slatina şi Caracal.
Terapia ABA pe care vor s-o susţină rotarienii presupune diverse tipuri de proceduri care au ca scop îmbunătăţirea semnificativă a comportamentului, dar şi maximizarea calităţii vieţii unei persoane care suferă de o tulburare din spectrul autismului. Un copil diagnosticat cu o tulburare din spectrul autismului are nevoie de minim 6-8 ore de terapie ABA, timp de 7 zile pe săptămâna. Terapia ABA trebuie să continue pe parcursul întregii vieţi.
Potrivit specialiştilor, printre beneficiile care pot rezulta în urma terapiei ABA se numără: autoservirea independentă, îmbunătăţirea semnificativa a IQ-ului şi competenţelor lingvistice, îmbrăcatul şi dezbrăcatul corespunzător, diminuarea comportamentelor nedorite, recunoaşterea şi numirea obiectelor din jur, a persoanelor, acţiunilor, locaţiilor, emoţiilor etc., povestirea propriilor experienţe, cunoaşterea a diferite tipuri de categorii.