Cum erau recompensaţi la Slatina securiştii cu bunătăţi interzise

-interviu cu Valeriu Catană, singurul preot greco-catolic din Olt, participant la Revoluţia din 1989 ca membru al Comitetului de conducere al Slatinei

954

Revoluţionar fără brevet, deşi a făcut parte din conducerea comitetului de conducere întrunit în timpul revoluţiei şi mai apoi din FSN, purtător de veşti la televiziunea publică privind noile schimbări în judeţul dictatorului şi descoperitorul mai multor secrete şi case conspirative, preotul oltean nu a solicitat niciun beneficiu precum colegii cu care a luptat pentru libertate în acele zile de decembrie 89. Fără teamă sau ocolişuri, Catană, care a făcut parte dintr-un grup de tineri pregătiţi în secret de către Corneliu Coposu pentru a deveni elita ţării, specialişti în comunicare (dezvăluiri pe care le vom publica ulterior), ne vorbeşte despre evenimentele la care a luat parte, dar şi despre importanţa aflării adevărului, salutând decizia de redeschidere a dosarului, ca o responsabilitate pentru urmaşii celor care şi-au dat viaţa atunci şi a scrierii corecte a istoriei noastre.

– Aţi participat la revoluţie. Aveţi certificat de revoluţionar?
– Am participat la revoluţie, la municipiu am răspuns de transport şi industrie. Am primele certificate, iar după aceea, cum sunt eu mirean încrezător că toţi oamenii sunt ca mine şi că am dosarul beton, nu m-am zbătut să obţin o parte materială. Poate că mă bucuram să am un brevet final. Primele certificate le am ,dar când a fost vorba să se dea diverse recunoştinţe- terenuri, bani, miliarde de miliarde de lei- o pagubă extraordinară pentru ţara asta, atunci s-au dat mai mult la oportunişti. Şi a fost şi metoda de aşa natură, ca să pară că a fost revoluţie. Şi aici tot mâna lui Iliescu a fost. Cum trebuiau trei declaraţii de susţinere a unor martori care să spună că ai participat la revoluţie, unii şi-au băgat soţia, alţii copiii. Voi spune aceste lucruri la momentul oportun. Tabelul cu cei care s-au dus atunci la Bucureşti unul se află la mine şi unul la domnul Petre Neamţu, de la Drăgăneşti-Olt. Ori sunt mulţi care au dat declaraţii că au fost în autobuzele acelea. Dacă-i socotim pe toţi, nu ne dă rezultatul corect. Păi, câţi să fi fost într-un autobuz? E clar că au dat declaraţii false şi este păcat că în baza acestora s-au dat nişte terenuri, nişte bani cu care se putea face altceva pentru poporul ăsta.
– Povestiţi-ne despre evenimentele la care aţi luat parte
– Am fost la Bucureşti cu domnul Lazăr, cu o maşină neagră, să ducem la televiziunea publică ziarul Noul Olt, care apăruse atunci. Domnul Lazăr s-a ales şi cu un glonţ, care a rămas în capotă. La televiziune, se formau nişte culoare cu cei veniţi, iar studenţi voluntari răspundeau de câte un judeţ să afle ce se întâmplă. A venit un student care era de undeva din zona de sud- Corabia- Caracal şi a luat ziarul. A mers vreo 30 de metri şi a căzut împuşcat în cap.
– De ce era important să duceţi ziarul la televiziune?
– Era important să se vadă că s-a schimbat ceva şi la noi. În noul ziar erau scrise evenimentele de aici, ce se întâmpla în Olt în acele zile, idealurile noastre….
– De ce spuneţi că, totuşi, nu a fost revoluţie?
– Şi analfabet să fii sau copil care a trecut de clasa I, punând lucrurile cap la cap, se vede că e ceva cusut cu aţă albă. Să zicem că acei terorişti, acei oameni cărora nu le-ar fi convenit că se făcuse o schimbare de regim, pe cine ar fi avut necaz? Pe poporul nevinovat care se strânsese în stradă sau pe cei care organizaseră şi gestionau această schimbare a lui Ceauşescu, această revoluţie între ghilimele? Ei stăteau la tribună şi în balcon de multe ori la Piaţa Universităţii, la televiziune şi, oare, cel cu luneta nu ar fi nimerit niciunul dintre ei?Arătaţi-mi dvs. din cei care au apărut atunci că a murit cineva. E o întrebare care nu are răspuns. Cum din ei n-a murit niciunul, dar au murit atâţia nevinovaţi?
– S-a tras în Slatina sau nu?
– S-a tras din prostie pentru că şi aci a fost o prostie- s-au dat arme. Pe lângă Renel spre Clocociov, un cetăţean ai căror părinţi erau din Vâlcele, Cârstea Marian, venea cu un prieten de la pescuit, cu o maşină străină, cu numere româneşti. N-a oprit la semnalul muncitorilor înarmaţi şi s-a tras. L-au împuşcat cu un glonţ în picior şi cu unul în mână. Din câte ştiu eu, a fost singura dată când s-a tras. Restul a fost manipulare.
– Dumneavoastră în ce calitate vă implicaţi atunci ca lider, să spunem aşa, al mişcării de eliberare
– Eram angajat la Cercetare la Carbonoase (actualul Electrocarbon) şi domnul Spoitu, fostul director de la Uzina de Aluminiu, a fost ales la Frontul Salvării Naţionale la judeţ cu Nicolae Grădinaru. Cunoscându-mă, domnul Spoitu m-a trimis cu alţi tineri să preluăm primăria. Atunci ne-am repartizat în funcţie de ceea ce ştim. Am fost primii care au decupat steagul şi primul care a intrat în Casa Sindicatelor. S-a strâns lume şi ţin minte că doi medici se băteau pe-un microfon care să vorbească. Apoi au urmat zile în care a ieşit la iveală laşitatea omului şi turnătoria. Veneau procurori, judecători, oameni care mai de care, se interesau cum ne cheamă şi ne pupau pe obraz, ne spuneau cât ne apreciază, apoi începeau să-i vorbească de rău pe alţii să fim atenţi la ei. Veneau după cei bârfiţi, care ne atenţionau în privinţa primilor. Manipularea serviciilor secrete am trăit-o pe pielea mea. La Miliţia judeţeană, pe blocul vecin se urcase un bătrânel care ne-a telefonat să ne spună că acolo unde e arestul selectează nişte hârtii. Când să plecăm acolo, am primit un telefon anonim că s-ar fi pus o minibombă la puţurile de la Pleşoiu şi că s-a otrăvit apa. Am făcut şedinţă-fulger, nici măcar nu ne numisem atunci ca FSN sau altfel, după câteva zile ne-a venit ştampila, aveam doar o împuternicire de sus cu numele celor care se ocupă şi cu atribuţiile fiecăruia. Eu am propus să plecăm la Pleşoiu, punând în balanţă importanţa pierderii unor documente sau viaţa unor localnici. Bineînţeles că s-a dovedit alarmă falsă, ne-au pus pe drumuri şi, până să ajungem noi, îşi făcuseră treaba cu triatul documentelor.
– Aţi aflat atunci de existenţa unor informatori?
– Chiar dacă nu se recunoaşte oficial, 15 % din populaţia României devenise, cu sau fără voie, nu pot să spun informatori, mai degrabă nişte pârâcioşi. Se pârau unul pe altul, dar nu ştiau unul de altul. Ei erau cei care aveau beneficii. O să vă povestesc o întâmplare petrecută în timp ce activam la primărie. Acolo era şi o cantină, iar atunci când ne-am dus să servim masa, contracost, trecuse Crăciunul, am observat dosite nişte portocale şi, cercetând am descoperit că erau şi banane, ciocolate şi alte bunătăţi. Nu mai văzusem până atunci şi, de ce să nu recunosc, nici nu mâncasem în viaţa mea banane. Domnul Niţulescu, ce a fost şi preşedinte la Casa Sindicatelor, ne-a propus să împărţim între noi, în funcţie de numărul de copii pe care-i avea fiecare. Doamna de la cantină n-a avut încotro şi ne-a spus că nu poate să ne vândă, deoarece sunt venite pe pachete, cu bileţel, pentru informatori, cu nume conspirativ. Cei din Oraşul de jos se duceau acolo, iar cei din oraşul nou la Cantina partidului.
O altă istorisire- aveam un unchi preşedinte al unei asociaţii de proprietari de pe Aleea Bradului, fost poliţist. Printr-o conjunctură am aflat de o cameră conspirativă în asociaţia respectivă- o garsonieră în cadrul asociaţiei lui, sub numele unei persoane fictive. A recunoscut, după ce l-am ameninţat cu pistolul, trebuie să recunosc faptul că era neîncărcat, dar l-am speriat, că la mai multe asociaţii existau asemenea camere conspirative.
Eu cred că va mai dura mult până vor dispărea aceşti oameni. Mulţi dintre cei 15% de care v-am pomenit mai trăiesc şi sunt masă de manipulare, şantajabili oricând cu dosarul. S-au folosit până şi de copii, să le fie ruşine! Copii de clasa a VIII-a care se pârau unul pe altul. Acel copil acum e în floarea puterii şi poate fi în continuare activ. Dincolo de cei care au făcut parte din anumite structuri, din care ieşi doar cu picioarele înainte. Sunt multe de povestit.
– Cum vedeţi redeschiderea dosarului Revoluţiei după atâta timp?
– Domnul Iliescu ar trebui să răspundă, chiar dacă la vârsta dânsului nu va mai răspunde, poate doar cu suspendare. Măcar nu recunoaşte că a greşit, ci doar spune să nu mai zgârmăm că nu mai foloseşte nimănui acum, după atâta timp.Păi, foloseşte. Foloseşte familiei tânărului aceluia împuşcat la televiziune, să afle de ce, cum i-a murit copilul, să aibă măcar satisfacţia că s-a făcut dreptate. Cum să nu folosească, iar facem o istorie falsă? Am fost induşi în eroare de existenţa aşa-zişilor terorişti şi ne-am împuşcat între noi. Mai trebuie să se ia, de asemenea, urma banilor. Dan Iosif a luat sacul cu bani şi a plecat cu el. Totul a fost o manipulare!