Un singur asistent principal a trecut de proba scrisă la spital

291

„Decimarea” candidaţilor pe unul din cele 50 de posturi scoase la Spitalul Judeţean Slatina la concurs continuă. Rezultatul dezastruos s-a repetat la asistenţii principali, din cei 8 candidaţi doar unul fiind declarat admis la proba scrisă, şi acela la limită, cu fix 50 de puncte.

Concursul pentru ocuparea posturilor vacante de infirmieri, brancardieri, asistenţi principali şi asitenţi debutanţi a continuat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina cu examenul destinat asistenţilor principali. Pentru cele 4 posturi de la Sala de tratamente, Pediatrie, Chirurgie generală şi Blocul operator s-au înscris 8 candidaţi, care au susţinut ieri proba scrisă. Nici acum rezultatul nu a făcut excepţie, repetându-se dezastrul de la examenul pentru posturile de infirmieri şi brancardieri. Un singur candidat, care a optat pentru postul de la Chirurgie generală, a fost admis, şi acesta abia reuşind să ia 50 de puncte. Cel mai mic punctaj cu care a fost notat cu asistent principal (cu experienţă), o persoană calificată să ne salveze viaţa, a fost de… 3,5 puncte.
Contestaţiile se pot depune până astăzi, ora 16.00. Candidatul declarat admis va susţine proba de interviu pe 8 aprilie.
Concursul va continua cu examenul pentru asistenţii medicali debutanţi, pentru 26 de posturi vacante, programat pe 12 aprilie. Înscrierea nu a fost încă finalizată, conducerea SJU aşteptându-se ca numărul candidaţilor să depăşească 100, pentru proba scrisă schimbând locaţia la Colegiul Tehnic Metalurgic.
Reamintim că în etapele trecute ale concursului, niciunul dintre cei 26 de candidaţi înscrişi la concursul de brancardieri nu a trecut de proba scrisă, iar pentru posturile de infirmieri au reuşit să fie admişi doar 4 candidaţi din 45 înscrişi pentru 13 posturi.
Pentru aceste angajări, conducerea spitalului a luat mai multe măsuri privind transparenţa şi obiectivitatea: probele scrise s-au susţinut sub supraveghere video, interviurile sunt înregistrate audio, iar subiectele sunt rezolvate pe caiete de teză pretipărite.