Funcționarii publici din România vor boicota alegerile locale prin neasigurarea suportului tehnico-administrativ, urmare a organizării acțiunilor de proteste sindicale, dacă Parlamentul României nu va elimina, prin legiferarea OUG/2015, discrepanțele salariale existente pe funcții publice similare, anunţă Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici.
Decizia membrilor SNFP vine în contextul în care Parlamentul a eliminat discrepanțele salariale pe funcții publice similare, constatând discriminarea realizată prin lege, numai pentru funcționarii publici angajați în instituțiile de prim nivel, Parlament, Președinția României, aparatul de lucru al Guvernului României, Curtea de conturi.
Protestul SNFP este generat și de întârzierea negocierii și aprobării Legii unice de salarizare în domeniul bugetar, lege care ar fi scos o mare parte din funcționarii publici cu studii superioare din zona salariului minim pe economie și care ar fi eliminat și discrepanțele salariale existente pe funcții publice similare, mai susţin sindicaliştii.