Filmul românesc „Ilegitim”, un succes mondial

148

După premiera mondială, care a avut loc luna trecută la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, în cadrul secțiunii Berlinale Forum, pelicula “Ilegitim”, regizată de Adrian Sitaru, își continuă traseul festivalier. Luna viitoare filmul va fi proiectat în cadrul a trei mari festivaluri europene din Portugalia, Turcia și Lituania.

Pe 2 aprilie, “Ilegitim” va fi proiectat în cadrul celei de-a 21-a ediții a Vilnius Film Festival “Kino Pavasaris”, în secțiunea “Festival’s Favourites”. Pe 15 aprilie, cel de-al IV-lea lungmetraj regizat de Adrian Sitaru va avea premiera în Turcia, în cadrul Istanbul IFF (7-17 Aprilie 2016), în secțiunea “From the World of Festivals”.

La finalul lunii aprilie, “Ilegitim” va fi proiectat în capitala Portugaliei, filmul fiind inclus în selecția IndieLisboa, secțiunea Silvestre.

“Ilegitim”, unul dintre cele mai provocatoare filme românești din ultimii ani, spune povestea a doi frați (Alina Grigore și Robi Urs) și iubirea lor ilegitimă. Un tată medic (Adrian Titieni) și mai multe denunțuri. O familie în care limita dintre moral și legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.