O bătrână din Scornicești, la un pas să ardă de vie în propria casă

799

În Scornicești, strada Tudor Vladimirescu, a avut loc seara trecută un incendiu în care o bătrână a fost aproape să își piardă viața. Femeia în vârstă de 81 de ani care locuia singură și a fost surprinsă de incendiu în interiorul locuinței.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Pompierii au găsit în flăcări bunurile din două camere de locuit și acoperișul casei. Într-o cameră a locuinței, a fost găsită inconștientă, cu arsuri pe circa 70 % din suprafața corporală, proprietara locuinței.

Victima a fost preluată de echipajul SMURD, iar pe traseul spre UPU Slatina medicul de pe un echipaj al Serviciului de Ambulanță a acționat împreună cu echipajul SMURD până la predarea pacientei. Pompierii au lichidat incendiul în limitele găsite, fiind distruse bunurile din două camere de locuit și acoperișul casei pe circa 30 de metri pătrați. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este folosirea focului deschis în spații închise. Proprietara a încercat să facă focul în sobă cu ajutorul unor materiale textile și incendiul s-a propagat la bunurile din locuință.