Se caută operatori de calculator pentru alegerile locale

954

Alegerile locale din iunie vor fi organizate, în premieră, cu ajutorul unui sistem informatic de monitorizare a prezenţei la vot. Autorităţile au nevoie de zeci de mii de operatori de calculator, care sa fie prezenti in ziua votului în secţiile de votare, ce vor fi plătiţi cu o indemnizaţie de 85 de lei pentru fiecare zi de activitate, dar nu mai mult de 5 zile.

Campania de recrutare a operatorilor de calculator a fost demarată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) încă din luna noiembrie, dar ea continuă şi în prezent, pentru că în cele aproape 20.000 de secţii de votare este nevoie de peste 25.000 de operatori, la care se adaugă şi rezervele.

AEP precizează că aplicaţia informatică pentru verificarea dreptului de vot (ADV) este programul informatic realizat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Cererea trebuie depusă direct sau transmisă prin poştă, la sediul Filialei sau Biroului judeţean al AEP, în cazul oltenilor la Biroul Județean Olt, Bld. Alexandru Ioan Cuza nr. 12 A, Loc. Slatina, Județ Olt, Tel: 0249 436 332,
Email: bj.olt@roaep.ro. De asemenea, cererea poate fi depusă la primăria din localitate, caz în care ea va fi redirecţionată.

AEP a lansat brosurile de informare
http://194.88.148.105/72/2e/a9/50/default_588706838921.pdf?c=c95e7c121b76d97a1633fa3d9936a53c