Deficit de experţi electorali în Olt

1092
Imagine cu caracter ilustrativ

Oltul mai are nevoie de experţi electorali pentru alegerile locale de pe 5 iunie în 51 de localităţi, data limită de depunere a cererilor fiind 21 aprilie. Din rândul experţilor vor fi desemnaţi preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi locţiitorii. Aceştia vor primi o indemnizaţie de 85 de lei pe zi, dar nu mai mult de 5 zile.

Oltul se numără printre judeţele cu deficit de experţi electorali. Potrivit datelor centralizate până pe 2 martie de către Autoritatea Electorală Permanentă, în judeţul nostru 51 de unităţi adminisrativ-teritoriale înregistrau deficit de experţi.
La nivel naţional, mai este nevoie de câteva mii de experţi electorali disponibili, în câteva sute de localităţi nefiind depusă nici măcar o cerere de înscriere. Până acum au fost înregistrate 36.959 de cereri din partea persoanelor care doresc să facă parte din Corpul experților electorali, din cadrul căruia vor fi desemnați prin tragere la sorți președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora.
Cei care doresc să facă parte din acest corp, găsesc informații privind modalitatea de înscriere în clipul informativ realizat de AEP, care poate fi vizionat pe pagina oficială de Facebook și pe canalul de Youtube, la următoarele adrese:
https://www.facebook.com/AutoritateaElectoralaPermanenta/?fref=ts sau https://www.youtube.com/watch?v=ooWRa1lYKIk

Cine şi cum poate deveni preşedinte sau locţiitor al secţiei de votare
Poate face parte din Corpul experţilor electorali persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: are cetăţenia română, cunoaşte limba română, are drept de vot, are o stare de sănătate corespunzătoare îndeplinirii funcţiei, nu face parte dintr-un partid politic, a absolvit cel puţin învăţământul general obligatoriu, nu este urmarită penal, trimisă în judecată penală sau condamnată penal. Persoanele care au mai îndeplinit funcţia de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare sau de locţiitor parcurg o procedură de avizare, celelalte trebuie să susţină un examen de admitere, fiindu-le evaluate cunoaşterea legislaţiei în materia exercitării dreptului de vot şi a modului de aplicare a acesteia, planificarea operaţiunilor electorale din secţia de votare şi consemnarea rezultatelor votării.
Persoanele care vor fi admise în Corpul experților electorali vor participa la programe de instruire organizate și susținute de către Autoritatea Electorală Permanentă și, pe durata desfășurării activității în cadrul secțiilor de votare, vor primi o indemnizație stabilită prin HG 53/2016, la 85 de lei pe zi, dar nu mai mult de 5 zile. Cererile de admitere se pot depune până pe 21 aprilie, examenul fiind organizat fie online de către AEP, fie scris, de către primării.