Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt a primit o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului. Informarea meteo este valabilă pentru perioada 09 martie, ora 15.00-11 martie, ora 07.00.
„ În intervalul menţionat, va ploua în cea mai mare parte a ţării. În Banat, în Oltenia şi în vestul Munteniei se vor cumula cantităţi de apă de 20…25 l/mp şi izolat de peste 35…40 l/mp. La munte, în special în Carpaţii Meridionali, la peste 1800 m altitudine precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări locale şi temporare în regiunile sudice şi sud-estice, cu viteze de 50-60 km/h.” informează meteorologii.
De asemenea, Institutul Național de Hidrologie a emis o atenționare cod galben pe Dunăre, sectorul aval de Porțile de Fier ( județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman) și o atenționare cod galben pentru afluenții Oltului inferior ( județele Gorj, Vâlcea și Olt). Prima atenționarea este valabilă până în data de 15 martie, ora 18.00, iar cea de-a doua până în data de 11 martie, ora 12.00. Fenomenele vizate fiind creșteri de debite și niveluri.
Potrivit ISU Olt, Comitetele Locale pentru Situații de Urgență din județ au fost informate despre cele două atenționări și s-a dispus monitorizarea situației din zona de competență.
În această dimineață erau inundate 15 hectare de pășune și 12 hectare de pădure în orașul Corabia și 25 de hectare de pășune în comuna Gârcov. Suprafețele afectate se află în zona inundabilă a Dunării.