Nicolae Păun nu scapă de arest

157

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să nu îl elibereze din arest pe deputatul Nicolae Păun, preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor ”Pro Europa”, care a contestat măsura arestării preventive dispusă în dosarul în care este urmărit penal pentru fapte de corupţie în legătură cu derularea unor proiecte cu fonduri europene.

„Ce să regret? Eu nu regret nimic. Ce să îi transmit domnului Voicu? Să fie sănătos. Să nu vină niciodată la arestul preventiv. Eu suport (arestul – n.r.), pentru că sunt bărbat. Alţii nu ştiu, dacă ajung acolo, cum vor suporta”, a spus Nicolae Păun, la ieşirea din sala de judecată, întrebat dacă regretă că ar fi dat bani pentru campania lui Mădălin Voicu.

El a spus că regretă totuşi declaraţiile pe care le-a făcut la adresa procurorilor. „Mi-am cerut scuze în mod public şi discuţia a avut loc în urmă cu şapte – opt luni de zile, fără să ştiu că eu sunt inculpat, eram la un şpriţ, vorbeam cu Mădălin. Aveţi senzaţia că dacă s-ar da toate convorbirile care se fac între parlamentari sau chiar miniştri, şefi de stat, unde am ajunge? Nu ştiam că sunt interceptat. Mi-am cerut scuze, în mod public, şi încă o dată îmi cer scuze, nu a fost cu intenţie, niciodată nu m-am gândit la ceva anume… Ca omul, la şpriţ”, a precizat Păun.

Judecătorii instanţei supreme au admis, pe 27 februarie, cererea DNA de arestare preventivă a deputatului Nicolae Păun, decizia nefiind definitivă, însă executorie.

Nicolae Păun fusese reţinut în dosarul în care mai este cercetat şi deputatul Mădălin Voicu, fiind acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene; schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor europene; deturnare de fonduri; spălarea banilor; efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia; cumpărare de influenţă şi influenţarea declaraţiilor.

De asemenea, el este acuzat de evaziune fiscală şi folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.