Operaţiunea garoafa roşie şi laleaua galbenă

238

Cum se apropie alegerile, cum hop şi cu mărţişoarele florale. De 1 martie, politicienii împânzesc străzile, urând o primăvară frumoasă doamnelor şi domnişoarelor întâlnite în cale. Unii mai inspirat, alţii mai… clasic. A trecut vremea ghioceilor, viorelelor sau florilor de pădure? Acum garoafa, floare cu care de obicei românii se duc la morţi, a devenit „mărţişor” clasic.
Pentru ca doamnele să zâmbească larg şi să accepte cu plăcere, floarea trebuie neapărat să fie de culoarea partidului. Pe acest tipar s-a mers la Slatina, unde social-democraşii au împărţit garoafe roşii, iar la Balş liberalii au ales lalele galbene. Operaţiunea „galbena” a luat cu asalt oraşul de pe Olteţ, de 1 Martie doamnele din oraş primind nu numai în mână mărţişorul floral. Primăvara a poposit în oraş, pe ronturi fiind sădite mii de flori galbene. Ca într-un furnicar, lalelele şi panseluţele au fost cărate la destinaţii, chiar şi cu microbuzele şcolare.