Pentr a sărbătzori venirea primăverii, fetele şi femeile tinere primesc şi poartă începând de astăzi mărţişoare. Mărţişorul se dăruieşte la 1 Martie, ziua Dochiei, străvechi început de An Nou agrar.
Există credinţa că mărţişorul trebuie pus înainte de a coborâ din pat şi înainte de răsăritul soarelui. Potrivit muzeografului Claudia Balaş, în trecut, copiilor li se punea mărţişorul în jurul încheieturii mâinii, fetelor tinere în jurul gâtului, în credinţa că nu vor fi arse de soare pe timpul verii, conform zicalei: „Cine poartă mărţişoare/ Nu va fi pârlit de soare” şi nu vor avea pistrui. Femeile mai în vârstă purtau şi ele mărţisorul legat în jurul brâului, direct pe talie, inducând astfel senzaţia de fecunditate. Femeile mai în vârstă purtau şi ele mărţişorul la brâu, dar pentru cu totul alt motiv: protector împotriva durerilor de spate. Bărbaţii tineri purtau mărţişorul la pălărie,iar cei însuraţi, mai discreţi, la mână.
„Până în secolul al XX – lea, de şnurul bicolor se agăţa un bănuţ de argint sau, uneori, de aur, ceea ce indica statutul social. După credinţa populară, cine poartă mărţişor va fi sănătos şi va avea noroc tot anul, va fi ferit de deochi, va fi plăcut şi drăgăstos. Şnurul mărţisorului, care vestea venirea primăverii era legat şi la coarnele vitelor, la poartă, pentru a proteja gospodăria. Mărţişorul este un talisman aducător de sănătate, de belşug, noroc, fericire. Este mai cu seamă un simbol solar, un simbol al Soarelui care a început să biruie amorţeala şi frigul iernii şi a cărui victorie clară va fi marcată prin echinocţiul de primăvară, când zilele vor deveni mai lungi decât nopţile. Tocmai de aceea, mărţişorul era în vechime un ban de argint.”, mai explică muzeograful.
Mărţişorul nu se poartă ca o jucărie sau ca o podoabă, el se poartă cu demnitate, ca un lucru sfânt.
Taina confecţionării firului mărţişorului era deţinută de femeile mai în vârstă, deci înţelepte, de obicei mama sau bunica. Ele împleteau cele două fire de lână după principiul: „se împleteşte viaţa cu lumina pentru a rodi”. Femeia „transmitea” şnurului, implicit celui care urma să îl poarte, acest tip de convingere că „va avea rod”. Acest lucru nu se referea doar la naştere de prunci, ci şi la succes, la împlinire, la realizare. Trebuie spus că rolul mărţişorului nu era doar acela de a proteja omul, ci şi casele şi gospodăriile. De aceea, bătrânii îşi măsurau perimetrele sacre ale spaţiului vital (poarta, uşile, ferestrele), întotdeauna de sus în jos, pentru a simboliza ascendenţa. Apoi se intra în casă şi se măsurau membrii familiei, fără discriminare de vârstă şi sex, pentru care se rupeau (niciodată nu se tăiau) bucăţi de fir.
