EXCLUSIV Milionarii, străinii şi politicienii care au arendat Oltul- stăpânii pământurilor din proprietatea statului

1627

Realitatea Oltului vă prezintă, în exclusivitate, cine sunt cei mai mari latifundiari cărora le-au făcut cu ochiul pământurile roditoare ale Oltului aflate în proprietatea statului. Arendate sau concesionate pe ani mulţi şi cu tribut nesemnificativ, statul alegându-se mai mult cu „praful de pe tobă” (câteva sute de kilograme la hectar, însemnând vreo 2-3 saci de produse – cam cât rămâne în urmă după ce trece combina), terenurile Administraţia Domeniilor Statului (ADS) au atras ca un magnet pentru a face agricultură în Olt străini, milionari şi politicieni. Noi vă spunem cine sunt cei care lucrează cele mai mari suprafeţe şi cât au primit subvenţie de la APIA, dar şi care sunt cei mai mari datornici.

După 1989, una dintre cele mai avantajoase afaceri a fost concesionarea terenurilor Ministerului Agriculturii în schimbul unei arende simbolice. Mai mult, pentru că muncesc aceste pământuri, moșierii mai primesc și subvenții, numai valoarea acestora depăşind cota de arendă. Culmea este că, în ciuda dărilor mici, statul se chinuie să le încaseze şi pe acestea, valoarea sumelor pe care le are de recuperat la Olt de la debitori depăşind 4 milioane de lei.
Noi vă facem cunoscuţi favorizații sistemului, cei care muncesc pământurile statului, dar şi cei care au în exploatare şi folosinţă ape-bălţi şi curţi-construcţii. Au ajuns mari moşieri pe pământurile Oltului primite de la Administraţia Domeniiilor Statului miliardari, străini şi politicieni. Pe unii îi cunoaşteţi, de alţii aţi auzit doar de la televizor. Cu toţii oameni importanţi, fraţii sau fiii cuiva, cu „tolba” plină, cum altfel, că doar nu este la îndemâna oricărui fermier să ajungă să facă afaceri pe pământul altora. Iar unii să-şi mai şi permită să uite să dea… statului ce-i aparţine. De la Olt, cunoscuţi- parlamentarul PSD de Olt Alexandru Stănescu – fratele preşedintelui Consiliului Judeţean Olt Paul Stănescu, afaceristul Cornel Ciocan- fratele deputatul PSD de Olt Dan Ciocan, fostul deputat liberal maramureşan Ioan Holban, afaceristul Jean Valvis, afaceristul Heinrich Stein- fratele lui Dante Stein, consilierul fostului prim-ministru Victor Ponta, italieni, spanioli etc.

20 de stăpâni pe circa 11.000 de hectare

Peste 11.000 de hectare de teren este suprafaţa de teren deţinută de judeţul Olt cu destinaţie agricolă, aflată în domeniul public şi privat al statului şi administrarea Agenţiei Domeniilor Statului (potrivit situaţiei de la 8 ianuarie 2016), dintre care cea mai mare parte – circa 6000 de hectare fiind teren arabil şi peste 2400 livezi. Stăpâni s-au găsit 20 la număr, care au concesionat sau arendat suprafeţe mai mici sau mai mari, fiecare după posibilităţi şi… influenţă, plătind în schimb o arendă de trei ori mai mică față de cele plătite de firme care realizează contracte cu sătenii. O parte dintre ei se regăsesc şi pe lista celor 6 care au concesionat suprafeţe de ape-bălţi şi curţi- construcţii. Pentru că fac au cultivat aceste terenuri, APIA le-a dat în campania 2014, o subvenţie de 702,05 lei pentru un hectar, iar cuantumul pentru plata SAPS 2015 este de 77,42 euro la hectar. Terenurile au fost primite să fie folosite în baza unor contracte cu o durată de până la 49 de ani, cât o viață de muncă.
În Olt, cea mai mare suprafaţă de teren arabil aparţinând ADS este exploatată de străini. Cel mai mare concesionar din judeţ (şi printre cele mai mari exploataţii preluate de la stat la nivel naţional) este SC AGRONOVA SRL, cu peste 7300 de hectare, primite în 2008 şi 2009. Compania este controlată de firma Vargas 10 S.L înregistrată în Spania și de spaniolul Lopez Rico Luis. Contractul este pe două decenii, în schimbul unei arende de 387-474 kg/ha. Agronova este un business de milioane de euro şi un profit de sute de mii de euro. Potrivit APIA Olt, societatea nu a fost autorizată anul trecut la plata avansului, iar în 2014 a încasat subvenţii de 4.732.230,46 lei.
Al doilea mare concesionar este VITIPOMICOLA Sâmbureşti, deţinută de afaceristul Jean Valvis, preşedintele Grupului LaDorna. Acesta a concesionat 733,84 ha teren, în 2014 primind subvenţie 328.357, 30 lei, iar pentru anul trecut nefiind autorizat la plata avansului. Printre concesionari se mai numără SC Energia Verde Strejeşti, societate deţinută de două firme italiene şi administrată de italianul Mario Costariol şi Adrian Ciobanu. Sumele încasate drept subvenţie se ridică în 2014 la 2.395.570,19 lei şi în 2015 la 779.264,77 lei.
Un alt străin ce face agricultură pe terenul ADS este italianul Paolo Mennini, deţinător al cramelor Mennini, cu podgorii în Drăgăşani şi Centrul viticol Iancu Jianu. Prin Agroserv Colibaşi, acesta a concesionat şi arendat 215,23ha teren, pentru care a primit subvenţii de 154.764,07 lei în 2014 şi 57.140,46 lei în 2015. Peste suta de hectare a arendat şi Dancor Agro Prodaliment, societate controlată de Cornel Ciocan, celebru pentru „documentarele” scrise în timp record după gratii. Moşierul a primit de la APIA, pentru afacerile agricole, subvenţii de 1.016.652,80 lei în 2014. Tot peste suta de hectare a concesionat şi L&G Agroconcept, societate controlată de familia Stein, cetăţeni austrieci de origine istraeliană. Subvenţiile încasate s-au ridicat în 2014 la circa 60.500 de lei, iarr anul trecut la peste 24.000 de lei.
Cele mai mari contracte de concesiune şi arendă încheiate pentru Olt, potrivit ADS, la solicitarea Realitatea Oltului:
1. SC AGRONOVA SRL- concesiune 7.313,06 ha
2. SC VITIPOMICOLA SÂMBUREŞTI- concesiune 733,84 ha
3. SC ENERGIA VERDE- arendă 261,72ha
4. SC AGROSERV Colibaşi- concesiune +arendă 215,23ha
5. SC DANCOR AGRO PRODALIMENT- arendă 119,94ha
6. L&G AGROCONCEPT- concesiune 118,62 ha.
Concesionarii suprafeţelor de ape-bălţi şi curţi-construcţii sunt: Agronova, Agroserv Colibaşi, Dancor Agro Prodaliment, Pomicola Strejeşti, Romarket, Vitipomicola Sâmbureşti.

4,4 milioane lei de recuperat în instanţă

Au cules recolta, au ridicat subvenţiile, însă au uitat să dea şi „Cezarului” picătura de datorie pentru folosirea terenului. „Suma totală pe care ADS o are de recuperatz pe raza judeţului Olt, sumă aferentă contractelor încheiate în acest judeţ, încetate sau reziliate la data prezentei, este în cuantum de 4.409.905, 75 lei. Din aceştia, 4.237.479,35 lei sunt transmişi spre recuperare prin executare, iar 172.426,40 lei sunt înscrişi la masa credală. ANAF administrează redevenţa datorată de către cei care au contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă cu ADS, iar în caz de neplată aceasta este recuperată prin organele de executare silită fiscală din cadrul ANAF.”, arată ADS în răspunsul dat solicitării noastre.
Patru la număr sunt cei mai mari datornici, firme cunoscute:
1. SC Bilardi Products SRL -1.331.104,78 lei- contract încetat, debit transmis spre recuperare prin executare;
2. SC Aluta SA- 1.257.782,35 lei- contract reziliat, acţiune în instanţă;
3. SC Luc Prod Exim SRL- 967.012,14 lei- contract reziliat, acţiune în instanţă;
4. SC Agromec Vişina SA- 230.427,24 lei- contract încetat, debit transmis spre recuperare prin executare. Deşi este pe lista marilor debitori, societatea a încasat subvenţii de la APIA de 2.659.557,15 lei în 2014, iar anul trecut de 860.289,26 lei.

Situaţia suprafeţelor de teren cu destinaţie agricolă aflate în domeniul public şi privat al statului şi administrarea Agenţiei Domeniilor Statului la 8 ianuarie 2016:
TOTAL – 11.096,57ha
Arabil- 6064,08ha
Păşuni- 565,89ha
Fâneţe – 0,05ha
Vii 359,89ha
Livezi- 2410,62ha
Păşuni – 290,02ha
Ape, bălţi- 430,31
Drumuri- 581,31 ha
Curţi, construcţii – 250,55ha
Terenuri neproductive- 143,85ha.