Anii se scurg şi învăţământul nostru gratuit ne costă din ce în ce mai scump dacă ne dorim ca micuţii noştri să ajungă… oameni mari. Dacă pe vremea răposatului se învăţa pe cărţi transmise ,,din generaţie în generaţie”, pe motiv că trebuie ca statul ,,să strângă cureaua” şi să-şi plătească datoria externă, acum mai- marii care ne decid viitorul nu ne mai lasă nici această posibilitate. Schimbă manualele de la an la an şi ni le oferă la final ca să ,,nu audă comentarii”. Bine nu stăm nici la capitolul dascăli. Avem din ce în ce mai mulţi profesori care vin la ore precum croitoreasa la atelier: cu geanta pe umăr şi ochii pe ceas. S-au dus vremurile când dascălul îi toca pe elevi la cap ca să obţină performanţe şcolare cât mai bune. Acum cine vrea şi îşi permite o face în particular. Cine nu, nu-i niciun bai pentru că încă mai e nevoie de căpşunari şi salaori pe pieţele europene.
Afacerea ,,Manualul”, bănoasă pentru şefii din eşalonul II şi ,,agenţii de vânzare” de la catedră
S-a încheiat primul semestru al acestui an şcolar şi unii elevi nu au primit încă manualele după care trebuiau să înveţe. Ca să nu se omoare trâgând la xerox fişele listate după net, cei mai mulţi dascăli fără ,,material didactic gratuit” au apelat la manualele existente în… tipografii. Opţiunea şi banii au fost ai părinţilor, alegerea a dascălului. La fel şi comisionul pentru ,,maculatura” achiziţionată. Şi, cum nivelul comenzii determină şi pe cel al comisionului achitat de edituri ,,agenţilor de la catedră”, unii profesori s-au grăbit să comande cât mai multe manuale alternative pentru aceeaşi materie pe motiv că manualele sunt subţiri şi oferă exerciţii insuficiente pentru ca elevilor să li se întipărească bine în cap noţiunile predate ,,în pas alergător” de profesorul grăbit. Ca şi cum nu ar fi suficientă această bătăie de joc pusă la cale de mai- marii din Educaţie, spre bunăstarea editurilor preferate dar şi a ,,agenţilor de vânzare de la catedră”, se mai şi lucrează simultan de pe mai multe astfel de manuale care, evident, au şi caiete speciale. Aşa se face că, la clasele primare, părinţii responsabili ori se ceartă cu cei mici ca să-şi mai lase din cărţi acasă, ori se echipează şi fac pe ,,valetul” ducându-le geamantanul cu fel de fel de manuale care mai de care mai pline de greşeli.
Toată această tărăşenie nu reduce cu nimic cheltuielile bugetului public cu editarea manualelor. Banii ajung unde trebuie chiar şi când trebuie. Ajung în partea a doua a anului după ce majoritatea părinţilor şi-au luat de la gură ca să le cumpere odraslelor cărţi, să aibă după ce învăţa.
Ai, n-ai, dai bani pe de toate ca să fii la modă şi să nu ai remuşcări
,,Am cheltuit cu cărţile fetei peste 200 lei. Nu am avut încotro pentru că era greu să le împrumute de la colegii mai avuţi. Chiar dacă li le dădea, o făceau când nu le mai erau lor de nevoie. La banii ăştia se adaugă cei pentru ghiozdan, caiete de tot felul, coperţi, creioane şi câte şi mai câte. De vreo doi ani am mai dat bani şi pentru uniformă, că aşa s-a decis la nivelul şcolii. O ţine doi ani, pentru că fata creşte, după alţi bani, altă distracţie. Dacă mai punem la socoteală fondul clasei, pe cel al şcolii, ceva mărunţiş pentru doamna de ziua ei, de 8 martie sau la serbarea de final şi tragi linie observi că ai, n-ai, dai câteva sute bune doar pentru a avea copilul după ce învăţa. Atât cât poate la şcoală pentru că tot timpul se spune că sunt mulţi în clasă că sunt 28… Noi eram 38 şi tot avea tovarăşa timp să se ocupe de toţi”, ni s-a destăinuit o mămică despre cum vede ea învăţământul gratuit din zilele noastre. Şi aşa-l văd majoritatea părinţilor chiar dacă unii o fac doar pe ,,la colturi” de teamă ca vorbele lor să nu-i coste pe copii. Ei tac şi rabdă, pardon, plătesc, pentru binele copiilor lor şi protecţia lor psihică. Să nu aibă, la un moment dat, remuşcări că odrasla nu a ajuns om mare că el nu a făcut totul ca să ajungă ce doreşte.
,,Taxa de protecţie” , în funcţie de vârsta copilului şi materia la care se… plăteşte
Meditaţiile date de profesori nu contravin legii. Nici măcar în cazul în care ele sunt oferite de dascăli propriilor elevi, după principiul ,, doar acasă te pot face deştept”. În ultimii ani această practică a devenit un fenomen despre care mulţi vorbesc ca despre ceva periculos, dar nimeni nu face ceva ca să-l stopeze. Cât despre moralitatea celor care fac bani din această adevărată ,,taxă de protecţie”, nu are rost să mai vorbim. Oricum nu interesează pe nimeni. Nici măcar pe reprezentanţii ANAF care visează să calce pe urmele fiscului American de care nu scapă niciun muritor din ,,ţara tuturor posibilităţilor”.
,,Fiul meu face meditaţie la română şi la matematică. Plătesc săptămânal 50 lei pentru câte o şedinţă la fiecare materie. Deşi profesorul de mate mi-a spus că ar mai avea nevoie de o şedinţă pe săptămână, nu-mi permit. Mă îngrozesc când mă gândesc că va veni un timp când va trebui să-l meditez şi la alte materii. Ştiu de pe la colegii de muncă… Trebuie să-i meditezi la toate materiile de Bac dacă vrei să nu te trezeşti că-ţi pică… În plus, acum dau 25 de lei pe şedinţă că e mic, abia în clasa a V-a, dar cu cât creşte sumele cerute sunt mai mari. Sunt unii profesori care nu iau 50 lei pe şedinţă, iau 100. Ce le spune acolo în două ore de banii ăştia, doar ei ştiu!”, ne-a mărturisit Ioan A. din Curtişoara, despre pregătirea fiului său. Omul a uitat să mai pună la socoteală faptul că drumul până la Slatina unde ,,domiciliază domn profesor” mai costă şi el ceva ,,mărunţiş”.
La buget, doar ,,fraierii” aleg să plătească impozit pe veniturile din meditaţii
Potrivit unor studii, aproape jumătate din profesorii activi din judeţ fac meditaţii. La unele discipline, procentul este mai mic, la altele mai mare. Cei mai căutaţi sunt profesorii de matematică, limba română, fizică, chimie şi limbi străine. În special engleză, franceză şi germană. Dacă la biologie, arte sau geografie-istorie, procentul dascălilor care îşi suplinesc veniturile din meditaţie este de 10-20 %, la materiile de bază amintite el ajunge la peste 60%. Evident, profesorii de renume sunt cei mai căutaţi şi cei mai scumpi.
,,Da, fac meditaţie şi obţin venituri din această activitate. Legea-mi permite şi, din ce câştig, dau şi la stat. Aşa fac eu. Nu ştiu dacă la fel stau lucrurile în cazul colegilor mei şi nu este treaba mea. Eu ştiu că nu oblig pe nimeni să vină la mine la pregătire, lucru dovedit şi de procentul mic al elevilor de la clasă pe care-i pregătesc în particular. Eu îmi aleg elevii în funcţie de nivelul la care se prezintă şi cel pe care şi-l doreşte, în funcţie de ce vrea să urmeze, unde să fie admis. În plus, preţul practicat este de nivel mediu, deşi le garantez anumite note, dacă respectă ritmul impus de mine la meditaţie”, ne-a declarat Sebastian, un dascăl de provincie, bun cunoscător al teoremei lui Pitagora.
Cu toate acestea, doar 25 de profesori au declarat anul trecut că au obţinut, în anul anterior, venituri din meditaţii. Dacă este să ne luăm după impozitul datorat de ei veniturilor declarate, care abia de a depăşit 15.000 lei, atunci costatăm că avem pretenţiii foarte mari de la cei care ar trebui să ne înveţe copiii ce este corectitudinea.
Trebuie remarcat, totuşi, că aceia care s-au înduplecat să dea din banii strânşi din meditaţii şi ceva pentru bugetul statului sunt profesorii care nu condiţionează notele din catalog de pregătirea în particular, ci dascăli care, de obicei, îi pregătesc cu adevărat suplimentar pe copii.
Si astea sunt doar o parte dintre cheltuielile de milioane pe care le facem cu învăţământul nostrum… GRATUIT!
