Cât de toxice sunt vopselele de păr comercializate în ziua de azi

264

69% dintre vopselele pentru colorarea părului ar trebui retrase urgent de la comercializare, atenţionează Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România, deoarece conţin un ingredient periculos, interzis în Uniunea Europeană şi în alte state extracomunitare.

Cercetările au fost făcute în cadrul campaniei naţionale de informare care a fost lansată sub denumirea “S.O.S – produsele cosmetice şi de îngrijire personală”, se arăta într-un comunicat remis luni Ziare.com

“Aceasta campanie de informare se adresează tuturor celor care sunt preocupaţi de propria sănătate. La fel ca în toate acţiunile sale, APC România îşi asumă misiunea să aducă la cunoştinţă consumatorilor informaţiile necesare utilizării cosmeticelor şi produselor de îngrijire personală. De asemenea, vom răspunde la întrebările consumatorilor, dar vom prezenta şi alternative la cosmeticele şi produsele de îngrijire personală realizate la nivel industrial”, se arată în comunicatul citat.

Inspectorii APC au achiziţionat în perioada 10 februarie – 15 februarie 2016 din marile structuri comerciale, farmacii şi magazine naturiste 48 tipuri de vopsea pentru colorarea părului.

Analiza nivelului de toxicitate a ingredientelor a fost realizată de către o echipă de experţi coordonată de dl. conf. univ. dr. Costel Stanciu, iar ţările de origine ale producătorilor au fost Germania (21%), Italia (17%), Bulgaria (15%), România (13%), Polonia (8%), India (6%), Turcia (4%), China (2%), Iran (2%), Olanda (2%), Serbia (2%), SUA (2%), Franţa (2%), Belgia (2%) şi Grecia (2%).

Analizând etichetele din punct de vedere al ingredientelor şi menţiunilor, au reieşit următoarele:

77% dintre vopselele analizate au în compoziţie dioxane;
75% dintre vopsele analizate au în compoziţie amoniac;
69% dintre vopselele analizate au în compoziţie para-fenilendiamina/p-fenilendiamina/1,4 benzendiamine;
65% dintre vopselele analizate au în compoziţie parfumuri sintetice;
60% dintre vopselele analizate au în compoziţie peroxid de hidrogen;
40% dintre vopsele analizate au în compoziţie sodium laureth sulfat;
38% dintre vopsele analizate au în compoziţie parabeni;
38% dintre vopselele analizate au în compoziţie polietilen glicol;
34% dintre vopselele analizate au în compoziţie disodium EDTA;
32% dintre vopselele analizate au în compoziţie resorcinol;
15% dintre vopselele analizate au în compoziţie sodium lauril sulfat.

Specialiştii spun că para-fenilendiamina este cel mai periculos ingredient din compoziţia vopselelor de păr, el regăsindu-se în mai mult de jumătate dintre produsele de acest tip de pe piaţă, adică în 69% dintre acestea.