BAC-ul este gratuit pentru absolvenţii acestui an şi pentru picaţii aflaţi la a doua încercare. Restul candidaţilor înscrişi să promoveze „examenul maturităţii” vor trebui să plătească o taxă, stabilită în funcţie de numărul de probe. Şi atestatele sau certificatele de competenţe se plătesc la fel.
Cei care au susţinut de două ori până acum examenul de Bacalaureat şi au picta, vor trebui să plătească anul acesta o taxă de înscriere de 240 de lei. Taxa este valabilă pentru susţinerea tuturor probelor. Pentru cei care nu repetă tot examenul, taxa se stabileşte în funcţie de numărul de probe la care se înscriu. Precizările recente făcute de Ministerul Educaţiei arată că pentru susţinerea examenelor de certificare a calificării profesionale sau de atestare a competenţelor profesionale, taxa va fi stabilită de către inspectoratul şcolar sau la nivelul centrului de examen. Absolvenţii învăţământului liceal, filierele vocaţională şi tehnologică, care au susţinut în sesiunile anterioare de cel puţin două ori examenul de certificare a calificării şi care se prezintă la examen, achită o taxă de 50 de lei.
În judeţul Olt, anul acesta sunt aşteptaţi să susţină BAC-ul peste 2700 de absolvenţi 2015/2016.
Bacalaureatul 2016 va începe pe 13 iunie, iar lucrările vor fi corectate în alte judeţe doar dacă această decizie va fi luată de către Comsiia Naţională de Bacalaureat. Este obligatorie dotarea cu camere de supraveghere video funcţionale a tuturor sălilor de examen.
Candidaţii care încalcă regulile în timpul examenului: sunt eliminaţi din examen, indiferent dau au copiat sau au încercat să copieze, nu mai pot să participe la probele următoare din BAC, în sesiunile următoare nu le vor fi recunoscute notele obţinute la probele susţinute înainte de eliminare – nici la probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale -, nu mai au dreptul să participe la următoarele 2 sesiuni ale Bacalauratului.