Noaptea, valorile emisiilor poluante emise în atmosferă în zonele industriale cresc simţitor, otrăvindu-ne aerul, fapt constatat de Garda de Mediu Olt. Pe platforma industrială Slatina, niciuna din societăţile comerciale verificate de comisarii de mediu nu deţine aparatură pentru monitorizarea on-line a emisiilor. Pentru că nu au reţinut poluanţii la sursă, trei societăţi au fost notificate în vederea suspendării autorizaţiei de mediu.
Expunerea pe termen lung la emisiile atmosferice generate de societăţi generează numeroase afecţiuni, chiar dacă acestea se menţin în limitele maxime admise. Cei mai expuşi sunt slătinenii, majoritatea activităţilor cu emisii de gaze realizându-se în zona industrială. Anul trecut, potrivit datelor prezentate astăzi de către comisarul Mihai Chivu- Comisariatul Judeţean Olt din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, în cadrul Colegiului Prefectural, „staţia de monitorizare a calităţii aerului din municipiul Slatina a înregistrat valori crescute ale indicatorilor CO şi SO2 pe timp de noapte, însă valorile măsurate nu au depăşit concentraţiile maxim admise privind calitatea aerului înconjurător”. Că au depăşit sau nu valoarea maximă, nu este relevant, atâta timp cât simpla expunere pe timp îndelungat la concentraţii mici, nicidecum „valori crescute” precizate de reprezentantul Gărzii de Mediu Olt, are un mare efect asupra sănătăţii noastre.
Potrivit specialiştilor, indiferent în ce cantitate am fi expuşi la emisiile de dioxid de sulf, efectele nu sunt deloc de ignorat. Dioxidul de sulf, un gaz cu un miros pătrunzător care irită ochii şi căile respiratorii, duce în cazul expunerii la o concentraţie mare, pe o perioadă scurta de timp, la dificultăţi respiratorii severe. Pe termen lung, expunerea la o concentraţie redusă de dioxid de sulf poate avea ca efect infecţii ale tractului respirator.
Al doilea gaz pentru care s-a depistat noaptea o creştere a valorilor, monoxidul de carbon, se poate acumula la un nivel periculos în special în perioada de calm atmosferic din timpul iernii şi primăverii. Este un gaz toxic, în concentraţii mari fiind letal. La concentraţii relativ scăzute: afectează sistemul nervos central, slăbeşte pulsul inimii, reduce acuitatea vizuală şi capacitatea fizică. De asemenea, expunerea pe o perioadă scurtă poate cauza oboseală acută, poate cauza dificultăţi respiratorii şi dureri în piept persoanelor cu boli cardiovasculare, determină iritabilitate, migrene, respiraţie rapidă, lipsa de coordonare, greaţă, ameţeală, confuzie, reduce capacitatea de concentrare.
Grav este şi faptul că niciuna dintre societăţile verificate de comisarii de mediu cu activitate pe platforma industrială Slatina nu deţine aparatură pentru monitorizarea on-line a emisiilor, prin autorizaţiile de mediu nefiind stabilite asemenea măsuri privind dotarea cu dispozitive de măsurare continuă a emisiilor.
Cine sunt poluanţii
Tocmai pentru că ne afectează sănătatea chiar şi la expunerea la cantităţi mici, Garda de Mediu monitorizează respectarea valorilor limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot şi oxizii de azot, pulberi în suspensie şi plumb din aerul înconjurător.
Pe raza judeţului funcţionează mai multe societăţi comerciale din a căror activitate se generează emisii atmosferice. Iată care sunt aceştia
– activităţi de topire-turnare metalele neferoase uşoare: Zial, SC Prodnef Com, Turn Con Serv, Biacom Nef Tim, Sormar, Delta Aluminiu, Agrovil, Tunc Al 2003, Turfont, Product Nefer Scorniceşti, Akten Metal Scorniceşti, Eucasting Ro Scorniceşti, Raw Materials Com Valea Mare, Super Yildiz Proseaca, Almaco Profil RPH Brebeni, Rommar Prodimpex Brebeni, Andu Slătioara, Fultrans Adrian. Majoritatea acestor activităţi se desfăşoară în zona industrială a municipiului Slatina. Potrivit celor de la Mediu, „activitatea de topire-turnare metale neferoase uşoare este generatoare de emisii atmosferice, indicatorii pentru care se realizează monitorizarea, conform autorizaţiilor de mediu, fiind: pulberi, CO2, SO2, Nox”.
– activităţi metalurgice: Alro, Altur, TMK Artrom, Vimetco Extrusion, SMR Balş, Termex Balş;
– alte activităţi generatoare de emisii atmosferice: Electrocarbon (fabricarea
electrozilor siderurgici), Pirelli Tyres România (fabricarea anvelopelor).
Monitorizarea emisiilor atmosferici este realizată în general în intervalul orar 8:00 – 16:00, însă comisarii de mediu au extins controalele şi noaptea şi în weekend, surpriza fiind constatarea unui nivel mai ridicat noaptea, fiind stabilite măsuri pentru menţinerea în funcţiune şi reparaţie a instalaţiilor şi dotărilor destinate reducerii concentraţiilor de poluanţi evacuaţi în atmosferă.
Cum trei societăţi controlate cu profil de activitate valorificarea deşeurilor de aluminiu prin topire-turnare nu utilizau echipamentele de reţinere la sursă a poluanţilor emişi sau prezentau deficienţe în exploatare acestora, au fost amendate şi s-au emis notificări în vederea suspendării autorizaţiilor de mediu: Fultrans Adrian SRL, SC Agrovil şi SC Akten Metal.
Anul trecut, comisarii de mediu au efectuat 51 de controale în acest domeniu.
CITEŞTE şi: