80% din populaţia judeţului Olt nu achită contribuţia la sistemul public de sănătate. Potrivit reprezentanţilor Casei judeţene de Sănătate Olt, jumătate dintre locuitori sunt asiguraţi prin efectul legii iar un sfert beneficiază doar de de un pachet minimal de servicii, în caz de urgenţă, fiind neasiguraţi. Situaţia trenează de ani buni şi este cauzată de scăderea locurilor de muncă.