Poliția este cu ochii în patru pe șoferii olteni

120

Şoferii ar trebui să fie cu ochii în patru în trafic, şi foarte atenţi să nu încalce regulile codului de circulaţie, deoarece poliţia este la tot pasul în ultimul timp, dornică să îi sancţioneze pe şoferii neatenţi.

22 de permise de conducere reţinute şi peste 600 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în ultimul weekend în judeţul Olt.

În cadrul acţiunilor, au fost constatate 8 infracţiuni, dintre care 6 la regimul circulaţiei rutiere şi 2 de altă natură.

Dintre cele 22 permise de conducere reținute, 4 au fost pentru consum de alcool, 1 pentru viteză, 8 pentru depăşire, 2 pentru neacordarea de prioritate altor vehicule, şi au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

Acţiunile s-au soldat cu aplicarea a 640 sancţiuni contravenţionale, dintre care 18 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 378 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (cele mai multe, 282 pentru viteză și 82 pentru nepurtarea centurii de siguranță).

Printre participanţii la trafic, cărora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, la regimul circulaţiei rutiere, se numără şi căruţaşi – 4 şi pietoni – 9.