Șova scapă de arestul la domiciliu

100

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv, luni, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul senatorului Dan Șova. Decizia este definitivă.

Senatorul a fost trimis în judecată în dosarul CET Govora, în care este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

Potrivit Agerpres decizia a fost luată de un complet de divergență, format din trei judecători, după ce doi magistrați nu au căzut de acord, săptămâna trecută, asupra măsurii preventive ce trebuie aplicată în cazul lui Dan Șova. Cel de-al treilea judecător intrat în completul de divergență a înclinat balanța în favoarea judecării lui Dan Șova în libertate sub control judiciar.

Pe durata celor 60 de zile de control judiciar, Dan Șova trebuie să respecte mai multe obligații printre care: să se prezinte în instanță ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliție în raza căruia locuiește, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau de câte ori este chemat; să nu părăsească țara decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată; să nu comunice în mod direct sau indirect, pe orice cale, cu inculpatul Mihai Bălan, precum și cu martorii din cauză.

Dan Șova a fost eliberat din arest preventiv în 22 ianuarie și plasat în arest la domiciliu, iar pe 26 ianuarie a fost trimis în judecată pentru trafic de influență în legătură cu un contract de asistență juridică de la CET Govora.