Personalităţile Slatinei, societăţi, instituţii şi persoane – premiate la Gala Superlativelor

544
Ing. Adrian Popescu – Director General TMK-ARTROM S.A. va primi ttilul de "Personalitatea anului", pentru activitatea economică- inaugurarea secţiei de ţevi pentru automobile şi industria de cilindri hidraulici

„Slatina, dragostea mea” continuă astăzi cu Gala Superlativelor, zi dedicată decernării de distincţii şi diplome de merit pentru implicarea în viaţa comunităţii, dar şi a distincţiei „Personalitatea Anului”. Manifestarea se va încheia cu un spectacol susţinut de Mihai Mărgineanu Full Band Live.

Cele cinci zile de sărbătoare dedicate Slatinei, cu ocazia împlinirii a 648 de ani de la prima atestare documentară, continuă astăzi cu Gala Superlativelor, găzduită de Centrul Cultural „Eugen Ionescu”. Gala va fi deschisă cu o lansare de carte, urmată de decernarea de distincţii şi diplome de merit oferite de către Consiliul Local Slatina.

Lista instituţiilor, persoanelor fizice şi persoanelor juridice cărora li se conferă Diplomă de Merit

I. Instituţii publice
1. Instituţia Prefectului Judeţului Olt – pentru coordonarea cu succes a activităţii instituţiilor descentralizate
2. Consiliul Judeţean Olt – pentru proiectele implementate în municipiul Slatina
3. Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” Olt – pentru implicarea în salvarea vieţilor omeneşti şi bunurilor materiale ale cetăţenilor municipiului Slatina
4. Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Olt – pentru buna colaborare în cadrul evenimentelor culturale sociale şi sportive derulate în municipiul Slatina
5. Centrului de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor “Nicolae Golescu” Slatina – pentru continuarea tradiţiei slătinene de pregătire a poliţiştilor
6. Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt – pentru păstrarea unui climat de siguranţă în municipiul Slatina
7. Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt – pentru susţinerea unui învăţământ de calitate la standarde ridicate
8. Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt – pentru creşterea gradului de siguranţă a alimentelor în municipiul Slatina
9. Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Olt – pentru implicarea în creşterea gradului de sănătate publică în municipiul Slatina
10. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Copilului Olt – pentru derularea cu succes a proiectelor care privesc copii instituţionalizaţi
11. Palatul Copiilor si Elevilor „Adrian Bărăn” Olt – pentru susţinerea evenimentelor primăriei Municipiului Slatina
12. Baza militară Deveselu – James Craycraft – Navy Captain
pentru contribuţia adusă la promovarea schimbului cultural cu ocazia concertelor susţinute în Slatina de Diplomaţii Jazz-ului, ansamblul Formaţiei Forţelor Navale ale SUA din Europa şi Africa (9 mai 2015)

II. Organizaţii neguvernamentale
1. Asociaţia Prietenii Noştri Slatina – pentru implicarea în protecţia animalelor fără stăpân
2. Asociaţia NAGUAL Slatina – pentru proiectele adresate copiilor cu autism
3. Asociaţiei culturale şi artistice LYRA – pentru susţinerea evenimentelor primăriei Municipiului Slatina
4. Organizaţia „Trebuie”pentru copii şi adulţi cu nevoi speciale Slatina – pentru implicarea în creşterea calităţii vieţii copiilor cu nevoi speciale

III. Agenţi economici
pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina
1. COMTECH CO S.R.L.
2. UNICONFEX EXIM S.R.L.
3. GRUP PRIMACONS S.R.L.
4. BENTELER DISTRIBUTION ROMÂNIA S.R.L.
5. PROLYTE PRODUCTS RO S.R.L.
6. NATURAL S.R.L.
7. ROLMIS S.R.L.
8. VILCEA M.G. S.R.L.
9. VICTORIA INTERMED S.R.L.
10. METALTRANS S.R.L.
pentru contribuţia importantă la bugetul local al municipiului Slatina
1. ALRO S.A.
2. PIRELLI TYRES ROMANIA S.R.L.
3. TMK – ARTROM S.A.
4. PRYSMIAN CABLURI ŞI SISTEME S.A.
5. BEKAERT SLATINA S.R.L.
6. KAUFLAND ROMANIA S.C.S.
7. ELECTROCARBON S.A.
8. ALTUR S.A.
9. DEDEMAN S.R.L.
10. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. Sucursala Muntenia

Trei Personalităţi

Tot astăzi, administraţia municipală conferă distincţia „Personalitatea anului”, pentru performanţele remarcabile obţinute în activitatea desfăşurată şi pentru contribuţia adusă la dezvoltarea vieţii economice, sociale, culturale şi sportive a urbei în anul 2015. Cele trei “Personalităţi” sunt: sportivul Daniel Budin, profesorului Elena Sârghie şi directorului TMK Artrom- Adrian Popescu.
DETALII AICI:

Un atlet, un profesor şi un director- Personalităţile Slatinei. Vezi cine sunt şi de ce merită premiaţi